În cadrul programului Mini Vacanța, cei mici au petrecut o dimineață plină de zâmbete, povești și creativitate, pornind într-o aventură a lecturii alături de cartea „Petru în atelierul de invenții al bunicului”, semnată de Cosmina Bârză.
„Am citit, am povestit, am dat frâu liber imaginației și am adus toamna mai aproape printr-un atelier de creație în care dovlecii veseli au prins viață în mâinile copiilor. Fiecare copil participant a primit în dar câte un exemplar al cărții, pentru a duce acasă nu doar o poveste frumoasă, ci și dorința de a descoperi noi lumi prin lectură.” – a mărturisit autoarea.
„Mulțumiri tuturor celor care au fost alături de noi și au făcut posibilă această întâlnire minunată! Cărțile aduc oamenii împreună, iar bucuria de a citi crește atunci când este împărtășită.” – a spus Simona Olar, coordonatoarea activităților Filialei Cisnădie.
Activitățile Bibliotecii ASTRA Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară oferită de Consiliul Județean Sibiu.
