Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

PERCUSSIONEscu. Un concert tonic pe ritmuri noi, clasice și jazz, luni la Biblioteca ASTRA

Poster PercussionEscu Biblioteca ASTRA

Luni, 4 noiembrie, de la ora 19:00, Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA va găzdui un spectacol unic de percuție pe ritmuri jazz, clasice și contemporane susținut de îndrăgitul duo PERCUSSIONEscu.

Evenimentul este invitat în cadrul Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA și face parte din programul Transylvania Live. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervarea solicitată la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Întregul concert este construit în jurul dialogului creativ dintre două dintre cele mai importante instrumente de percuție: marimba și vibrafonul, instrumente cu posibilități infinite, ce redau sonorități complexe, exotice și inedite în spațiul românesc, oferind un spectru fascinant de efecte, culori și forme sonore.

Cei doi interpreți, Irina Rădulescu – marimbă și Răzvan Florescu – vibrafon, s-au făcut remarcați pe numeroase scene din țară și străinătate prin abordarea unică a ansamblului PERCUSSIONEscu ce propune publicului un program muzical aparte, aflat la confluența stilurilor clasic, jazz și contemporan. Astfel a luat naștere „Vibraimba”, un concept hibrid care descrie cel mai bine combinația exotică de instrumente și, de altfel, noua direcție stilistică ce se conturează prin fiecare concert.

Programul concertului va cuprinde lucrări pentru duo de marimbă și vibrafon compuse de A. Petrache, E. Sejourne, K. Abe, J.S. Chappi, B. Pintilie și DanDe Popescu. Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va pregăti și cu acest  prilej o expoziție specială inspirată de tematica propusă de artiști și proiect.

Seara se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri oferite de Senator Wines, partenerii Stagiuni ICon Arts@Biblioteca ASTRA.

Evenimentul va avea loc în continuarea programului Transylvania Live, organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Fundația Mihai Eminescu Trust, un proiect cultural co-finanțat de AFCN.

Despre PERCUSSIONEscu

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONEscu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016 de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție.

Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONEscu este inedită, artiștii căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând aprecierea publicului cu fiecare apariție.

Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus oferită de UNMB pentru o formație camerală), debutul internațional ce a avut loc în luna decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno.

Printre realizările recente se numără seria de concerte în cadrul proiectului “Transilvania Live” și concertul “Vibraimba” susținut la Paris, în urma obținerii marelui premiu al concursului “Festivalul muzicii maghiare”. În prezent fac parte din proiectul “Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.

Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA este un proiect inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Toate evenimentele și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Parteneri principali: Exces Music, programul „Oportunități la tine acasă” (inițiat de UCIMR), Casa de cultură a Municipiului Sibiu

Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio România Cultural, Capital Cultural, Mesagerul de Sibiu, Tribuna, Profil Cultural, Agenția de Carte, România Pozitivă

Despre Transylvania Live. Eforturi unite pentru revitalizarea patrimoniului

Această invitație este făcută de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Fundația Mihai Eminescu Trust cu scopul de a promova turismul responsabil într-o experiență culturală cuprinzătoare care uneşte trecutul şi prezentul într-un mod firesc, parte dintr-un program mai amplu intitulat „Transylvania Live”.

Sub egida programului Transylvania Live, cele două instituții cu meniri complementare au anunțat organizarea a numeroase evenimente culturale în regiune cu scopul de a promova patrimoniul și tradițiile locale, pentru a încuraja comunitățile să devină parte activă în acest demers și, totodată, de a promova muzica bună, artele contemporane, oferind oportunități de afirmare și scene inedite tinerilor artiști din România. Cum atât MET cât și UCIMR organizau evenimente în regiune, fie împreună, fie separat, și-au reunit eforturile și mai asumat sub egida programului Transylvania Live.