Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Vineri, 12 noiembrie 2021, în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, a avut loc prezentarea „Trilogiei transilvane”, amplă lucrare scrisă de Bánffy Miklós (1873-1950). Lucrarea a fost elaborată în trei volume – „Numărați” (1934), „Cumpăniți” (1937), „Răzlețiți” (1940) – și a fost editată de mai multe ori în limba maghiară, fiind tradusă în limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană și olandeză. Evenimentul s-a bucurat de succes în rândul celor prezenți, apariția ediției în limba română fiind primită cu mare entuziasm și interes de publicul cititor.

Evenimentul de prezentare a cărții a avut loc în deschiderea festivalului Ars HUNGARICA 2021, organizat de Institutul Liszt din Bucureşti şi Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar Sibiu și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Culturală. Manifestarea a beneficiat de prezența d-lui Kósa András László, directorul Institutului Liszt din Bucureşti, și a d-lui Lucian Nastasă-Kovács, istoric, managerul Muzeului de Artă din Cluj, care au expus date și detalii inedite privind demersul de realizare a ediției în limba română a romanului „Trilogia transilvană”. Alături de aceștia, au vorbit dl. Serfőző Levente, președintele Asociației HID Sibiu, care a avut amabilitatea de a dona un exemplar al lucrării bibliotecii publice sibiene, și dl. Silviu Borș, manager al Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Om de cultură, politician, diplomat, scriitor și grafician, interesat de muzică, pictură, teatru și scenografie, contele castelului de la Bonțida, Bánffy Miklós, a surprins, în cea mai importantă lucrare literară a sa, amprenta extraordinară a modului de viață și a spiritului specific aristocraților maghiari din Transilvania. Cartea lui Bánffy Miklós redă o panoramă completă și veridică a aristocrației transilvane din primele decenii ale secolului XX.

În cadrul evenimentului, istoricul Lucian Nastasă-Kovács a expus pe larg aspecte referitoare la importanța acestei trilogii pentru cunoașterea istoriei Transilvaniei și a realităților acelor vremuri. A oferit, în egală măsură, informații privind conținutul celor trei volume și a elogiat contribuția semnificativă a traducătorului Marius Tabacu, care semnează varianta textului în limba română.

„Bánffy Miklós a realizat o carte extrem de complexă, o restituție istorică pentru Transilvania, spațiu care a adăpostit și adăpostește mai multe culturi, mai multe limbi, etnii și confesiuni, dar în care toată lumea s-a înțeles. (…) Niciodată nu vom avea o imagine completă și veridică asupra istoriei decât în măsura în care apelăm și la cărți de felul acesta. Mereu am făcut apel și la fața nevăzută a istoriei și cred că acolo am descoperit resorturile intime și veridice care au dinamizat diverse evenimente. Trilogia este o carte care îmbină viața socială a comunităților și viața politică maghiară extrem de dinamică, nu doar frescă a decăderii Ungariei, (…) este o carte care abordează momentul politic al Ungariei, însemnările lui Bánffy Miklós începând cu anul 1903. Îmbinând personaje reale cu personaje fictive, cartea lui Bánffy Miklós dă culoare acestei vieți politice de la cumpăna secolului XIX cu secolul XX, oferă fundalul pe care se derulează biografia unui om, dar și o poveste de dragoste.” (Lucian Nastasă-Kovács)

În Prefața lucrării prezentate, autoarea Marta Petreu notează astfel: „Trilogia transilvană este o carte frumoasă care, pentru mine, ca ardelean, întregește imaginea provinciei: dacă pînă acum proza românească ardelenească ne-a dat imaginea țăranilor și a micilor burghezi, cu acest roman – care, desigur, aparține literaturii maghiare din Transilvania –, avem și imaginea aristocrației ardelene; e drept, a aristocrației maghiare, cum a fost și în realitatea istorică.
Citind Trilogia… lui Miklós Bánffy, în superba traducere pe care i-a făcut-o Marius Tabacu, m-am întîlnit nu numai cu Transilvania din trecut, ci și cu una atemporală, pe care o cunosc prea bine și care mă face întotdeauna să surîd: una în care se mănîncă slănină și se bea palincă, de pildă…” (Bánffy, Miklós. „Trilogia transilvană”, București: Editura Institutului Cultural Român, 2019, p.21)

Lucrarea lui Bánffy Miklós, „Trilogia transilvană”, va fi curând disponibilă pentru public, în colecția de publicații a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

***
Toate activitățile și evenimentele derulate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.