Bătrânul din lună / Grace Lin, trad. de Alexandra Columban; il. de Grace Lin, București, Arthur, 2013.
În opinia mea, poveștile curg, asemenea râului de izvor, dintr-un loc în altul, și din generație în generație, înfrumusețând viața oamenilor, asemenea florilor care înveșmântează copacii sau precum veșmintele îmbracă trupurile oamenilor. În ciuda situației epidemiologice actuale pe care o traversăm, să nu uităm că acum este vacanță și copiii au nevoie de povești și de aventuri frumoase care să le înveselească zilele. Una dintre cărțile pe care o recomandăm cu drag copiilor în această perioadă este „Bătrânul din lună”, o poveste fascinantă din folclorul chinez, o poveste despre prietenie, magie și încredere.
Grace Lin, autoarea și ilustratoarea cărții, s-a născut într-o familie de imigranți taiwanezi și a copilărit la New York. Spre deosebire de surorile ei care au devenit oameni de știință, Grace s-a orientat spre o carieră artistică. Chiar dacă în copilărie și-a dorit să devină patinatoare – obișnuia să facă desene în care se înfățișa executând exerciții complicate – în timp, a înțeles că nu are destul talent pentru asta. Ilustrațiile însă păreau promițătoare și, în curând, desenul a devenit marea ei pasiune. După încheierea studiilor la Rhode Island School of Design, Grace și-a canalizat întreaga energie spre îndeplinirea noului său vis – acela de a scrie și de a ilustra cărți pentru copii. Prima sa carte, The Ugly Vegetables, a fost publicată în 1999 și s-a bucurat de cele mai bune recenzii, precum și de aprecierea publicului. Romanul Bătrânul din lună / Where The Mountain meets the Moon, a fost declarat în 2010 Newberry Honor Book, fiind inclus în lista de bestselleruri New York Times. Majoritatea cărților lui Grace Lin The Year of the Dog (2005); The Year of the Rat (2008); Ling & Ting Not Exactly the Same (2010); Starry River of the Sky/ Râul Înstelat al Cerului (2012 – trad. în lb. română); When the Sea turned to Silver (2016), etc., au ca temă principală cultura asiatico-americană, tânăra scriitoare considerând că numai „cărțile pot anula granițele, pot face din neobișnuit un fapt cotidian și pot transforma micile întâmplări de zi cu zi în aventuri spectaculoase” (https://www.editura-arthur.ro/info/autor/lin-grace)
Cartea „Bătrânul din lună” ne relatează povestea unei fetițe, pe nume Minli, care locuia împreună cu părinții ei „într-un sat nevoiaș, învăluit de umbre cafenii, și înghesuit într-un cotlon, la răscrucea dintre Muntele Neroditor și Râul de Jad” (pag. 7) dar și a călătoriei pe care aceasta o face, împreună cu dragonul, la Muntele Nesfârșit, pentru a-l întâlni pe Bătrânul din lună, cel care avea răspunsuri la toate întrebările lumii. Ea și părinții ei, precum și toți locuitorii din sat erau foarte săraci, pământul nu rodea, în ciuda eforturilor pe care le făceau, și de aceea, fetița a dorit să meargă să-l întrebe pe Bătrânul din lună cum putea fi schimbat norocul. Povestea în sine este fascinantă, deoarece este presărată cu foarte multe povești din folclorul chinez, care vin să completeze și să înfrumusețeze povestea cărții relatată de autoare. Cea mai ilustrativă și emoționantă dintre toate este cea relatată de Ma, adică de mama fetiței spre finalul cărții, în care recunoaște că din cauza ei a plecat fetița de acasă, din cauza semințelor de nemulțumire sădite de ea, mama, în sufletul fiicei sale, blestemându-se pentru lăcomia și nechibzuința ei. A recunoscut atunci cât de norocoasă fusese înainte să plece Minli de acasă și a înțeles totodată că râsul și iubirea fiicei ei erau de neprețuit în fața unor haine scumpe sau bijuterii și că, în tot acest timp, fericirea se aflase în casa ei, ca un cadou care aștepta să fie desfăcut.
„A fost odată o femeie care avea un soț bun și o fiică frumoasă. Un munte uriaș le umbrea căminul, făcând casa mică și pământul pe care locuiau sărac. Apa curgea mereu în lunile secetoase și focul ardea în sobă când afară era ger. Cu toate acestea, femeia nu era mulțumită. Ea îi purta ranchiună muntelui sterp și pământului neroditor și-și înghițea mereu orezul plină de amărăciune. Se încrunta la vederea bumbacului simplu din care erau făcute veșmintele lor și ofta cu obidă în fața încăperilor strâmte ale casei.
Zi de zi femeia bombănea nemulțumită. Când auzea povești despre comori de aur și jad se umplea de năduf.
˗ Noi de ce n-avem nimic? Se mâhnea ea. Nu avem nicio comoară, nicio avere. De ce suntem atât de săraci? Soțul și fiica ei munceau tot mai mult pe zi ce trecea, sperând că vor aduce avere în casă. Însă pământul nepăsător nu le venea în ajutor, iar casa le rămânea la fel de înghesuită, hainele tot așa de sărăcăcioase, iar orezul le ajungea doar pentru a-și potoli foamea. Femeia era tot mai nefericită; nemulțumirea ei creștea ca buruienile, fără control și aducătoare de necaz. Femeia era atât de apăsată de supărarea ei, încât nu-și dădea seama că sădea semințe de nemulțumire și în fiica ei. Până atunci, copila fusese mulțumită de viață, însă începuse să dea semne de mâhnire. Orezul care le umplea farfuriile începuse să-și piardă gustul, hainele care până mai adineauri îi plăcuseră pentru coloritul lor viu îi păreau aspre, iar casa în care alergase mereu liberă devenise neîncăpătoare.
Până când, nemaiputând îndura nemulțumirea care creștea în ea, fetița a fugit pe ascuns, în toiul nopții, jurând să nu se întoarcă acasă până când nu va schimba soarta familiei.
Doar atunci femeia, și-a dat seama cât fusese de nesăbuită. Fără fiica ei, casa devenise mult prea mare și goală și nu-i mai era poftă nici de orezul care rămânea. Pe măsură ce zilele treceau în singurătate, frică și grijă, femeia se blestema pentru lăcomia și nechibzuința ei. Cât de norocoasă fusese înainte! În sfârșit putea să vadă clar ca lumina zilei că râsul și iubirea fiicei ei erau de neprețuit în fața unor haine scumpe sau bijuterii și că, în tot acest timp, fericirea se aflase în casa ei, ca un cadou care așteaptă să fie desfăcut. Femeia își ștergea lacrimile pentru care nu găsea alinare. Pentru că în tot timpul în care visase la averi, în fața ei se aflase cea mai de preț comoară.
Deși mai înțeleaptă, femeii nu-i rămăsese altceva decât să meargă la soțul ei și să-i ceară iertare în genunchi sperând că, într-o bună zi, avea să poată face același lucru și cu fiica ei. Nu știa dacă urma să aibă parte de bunăvoința lor, însă și-a jurat să aștepte. Dacă era nevoie, avea să aștepte la fel de neclintită ca muntele care îi umbrea.” (pp. 200-201)
Revenind la povestea cărții, Minli, după ce fuge de acasă, călătorește împreună cu prietenul ei, dragonul, pe care-l întâlnește în drum spre Muntele Nesfârșit, trecând astfel împreună prin mai multe aventuri din care vor învăța mereu noi înțelesuri. În momentul în care Minli ajunge, în cele din urmă, la Bătrânul din lună, este pusă în situația de a pune o singură întrebare. Atunci, ea a stat în cumpănă, deoarece avea mai multe întrebări de pus, atât pentru ea, cât și pentru dragon (întrebarea acestuia fiind „De ce nu putea să zboare?”). În momentul în care și-a amintit tot parcursul călătoriei alături de dragon, cuvântul „recunoștință” i-a venit în minte și atunci a știut care era decizia potrivită.
„Nu, răspunse scurt Minli copleșită de amintiri. În urechi îi răsună viu râsul băiatului cu bivolul când acesta refuzase să-i primească bănuții de aramă, îi revăzu zâmbetul larg al regelui când îi dăruise cu ușurință comoara lui și își aminti ultimele cuvinte ale lui Da-a-Fu către ea: „De ce am vrea să ne schimbăm soarta?, ziseră ei. Atunci clătinase din cap nelămurită, într-un sfârșit, înțelese însă totul. Norocul nu era o casă plină de aur și jad, ci mult mai mult. Ceva ce ea avea deja și care nu trebuia schimbat. N-am pus întrebarea, repetă Minli zâmbind, pentru că n-am nevoie de niciun răspuns.” (pag.205)
Gestul fetiței a fost recompensat pe măsură, Muntele Neroditor (care simboliza inima Crăiesei de Jad) a înverzit din nou, iar Râul de Jad a devenit din nou limpede și proaspăt, semn clar că din nou era fericită Crăiasa de Jad, deoarece și-a găsit unul dintre copii (adică dragonul, prietenul fetiței, pe care ea l-a adus acasă). Veți înțelege mai bine toate aceste lucruri în momentul în care veți citi întreaga poveste.
Cartea are o pildă: e important ce transmitem copiilor noștri, pentru că ceea ce le transmitem, le poate influența viața și trăirile interioare. Cazul lui Minli e unul fericit, poveștile pe care i le citea tatăl ei seara la culcare, precum și cele descoperite pe parcursul călătoriei au avut un rol important în înțelegerea reală a lucrurilor, iar finalul a fost unul fericit, atât pentru părinți, cât și pentru fetiță. Bătrânul și luna, de asemenea, au avut locul lor în relatarea acestei povești minunate, deoarece au contribuit în mare parte la transformările personajelor și locurilor prezentate în carte.
„Ma vorbise fără ciuda sau invidia care obișnuia să o chinuie de fiecare dată când pomenea de bogățiile altora. Lumina lunii părea s-o schimbe; să-i ia de pe umeri amărăciunea și greutățile vieții și să așeze în loc o seninătate resemnată. Ba fu cuprins de emoție într-un mod neașteptat, așa cum nu se mai simțise de ani întregi; se umplu de tandrețe…” (pag. 185)
Vă invităm dragi copii la sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, la Secția pentru Copii, dar și la filialele acesteia pentru a împrumuta „Bătrânul din lună” și alte povești minunate care vă vor colora zilele de vacanță!
Material realizat de
Daniela Sava, Bibliotecar Filiala Bâlea
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu desfășoară toate activitățile cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.