Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Se împlinesc astăzi 155 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I (24 august 1865 – 20 iulie 1927).

„Interesul viu și permanent al Regelui merge pretutindeni unde e vorba de cultura poporului român, de la școala de sat până la Universitate și Academie, de la cea mai modestă societate de învățătură pentru țărani până la cele mai înalte și mai vechi instituții de cultură și știință, cu menirea de a asigura cantitativ și calitativ, în prezent și în viitor, luminarea minții și nobilitarea inimii neamului nostru. Sfatul, îndemnul și protecția regală le urmărește pe toate cu aceeaș dragoste.”, nota Ștefan Meteș, în lucrarea „Regele Ferdinand al României”, apărută la Cluj, în 1925 (p.160-1), volum disponibil la Fondul Special al Bibliotecii #ASTRA.

În luna mai a anului 1919, MS Regele Ferdinand devenea președinte de onoare al Asociațiunii ASTRA, cu acest prilej declarând că „va proteja nobilele năzuințe ale acestei instituții” (în «Regele Ferdinand I și Asociația culturală „Astra”», Revista Transilvania, 1927, Nr. 7, p. 258).

(material realizat de Monica Marin)