În urmă cu o sută de ani, la 25 octombrie 1921, s-a născut Regele Mihai I, fiu al Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena. A fost ultimul suveran al României, înainte ca aceasta să devină republică. Educația regală pe care a primit-o și experiența de viață dobândită în anii celui de-al Doilea Război Mondial i-au marcat profund personalitatea și destinul. Grație Majestății Sale, la 23 august 1944, România a trecut de partea puterilor aliate, contribuind semnificativ la încheierea conflagrației în anul următor, astfel, evitându-se pierderi inutile de vieți omenești. Regele Mihai I s-a opus până în ultimul moment instaurării puterii comuniste pe teritoriul românesc, cu demnitate, credință și înțelepciune. A iubit profund România și poporul român, prețuindu-le infinit, chiar și atunci când a fost obligat să abdice și să ia calea exilului.
Reîntoarcerea în țara natală i-a fost în mod abuziv interzisă până în anul 1997. Începând cu 2001, Regele Mihai I a susținut continuu românii și România, a militat neîntrerupt pentru intrarea noastră în Uniunea Europeană și în NATO. A fost un apărător neobosit al adevărului, al drepturilor omului, statului de drept și al tuturor valorilor democratice pe care națiunea română, după îndelungi suferințe, le merită din plin.
A încetat din viață la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani și a fost înmormântat la Curtea de Argeș, alături de Regina Ana și de ceilalți monarhi din Familia Regală a României.
Surse bibliografice:
- Csiki, Camelia. Regele Mihai I: loial tuturor; pref. de Adrian Oroianu. București: Corint Books, 2018.
- Muraru, Alexandru; Muraru, Andrei. Regele, comuniștii și coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I. Iași: Editura POLIROM, 2017.
- Vișan-Miu, Tudor. La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine. București: Corint Books, 2016.
Sursa internet:
- https://casamajestatiisale.ro/familia-regala/istorie/regele-mihai/. Accesat 22/10/2021
Pentru o mai bună cunoaștere a evenimentelor care au marcat decisiv destinele românilor în secolul XX, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu pune la dispoziția publicului o serie de documente esențiale despre viața Regelui Mihai I, istoria și rolul cheie al Regalității în construirea României moderne.
Material realizat de Monica Marin și Anamaria Enescu