Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

„De fleacuri lacom, cel neînțelept
     Le află-o viață-ntreagă;
Cei falnici dau cu măreția piept
     Și mor fărʼ să-nțeleagă.
Cel mic adună bob cu bob și-ades
     Spre suta lui răzbate;
Din milionul omului ales
     Lipsește-o unitate.
Un om mărunt își are lumea aici;
     O alta dacă-și cere,
Să i-o găsească oamenii pitici
     Dacă le stă-n putere!”

(fragment din poemul „Înmormântarea unui cărturar” de Robert Browning, „Antologie de poezie engleză: de la începuturi pînă azi – Vol. 3”; ediție întocmită de Leon Levițchi și Tudor Dorin, Bucureşti: Minerva, 1983, p. 85)

În urmă cu 210 ani, la data de 7 mai, se năștea poetul și dramaturgul englez Robert Browning (1812 – 1889). Considerat astăzi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai poeziei victoriene, alături de Alfred Tennyson, Browning a fost un admirator al operei poeților romantici englezi Percy Bysshe Shelley, Lord Byron și John Keats. La rândul său, a influențat numeroși scriitori moderni, precum Robert Frost, T. S. Eliot și Ezra Pound, care s-au orientat către opera lui Browning din punct de vedere al formei literare și al temelor abordate. Remarcabile între lucrările sale rămân monologurile dramatice din poemele narative și scrierile cu accent pe psihologia individului. A lăsat posterității o însemnată operă lirică și dramatică ce cuprinde poeme narative, poeme pastorale, elegii, poezii de dragoste, psihologice sau filosofice și drame. Dintre acestea, amintim câteva titluri ale colecțiilor de versuri sau lucrări dramatice: „Pauline: A Fragment of a Confession” (1833), „Paracelsus” (1835), „Strafford” (1837), „Sordello” (1840), „Bells and Pomegranates” (1842-6), „Men and Women” (1855), „Love Among the Ruins”, „Childe Roland to the Dark Tower Came”, „Fra Lippo Lippi”, „Dramatis Personae (1864), „The Ring and the Book” (1868–69), „Pacchiarotto, and How He Worked in Distemper” (1876), „Asolando” (1889).

„Critica recentă a reinterpretat poemele în care Browning părea un poet al efuziunilor lirice și a constatat că ele relevă mai curînd ciudata confesiune a unui scriitor ce face din sufletul său romantic obiect al analizei raționale. Browning însuși va mărturisi cîndva că, din punctul său de vedere, nimic nu merită atîta luare-aminte cîtă trebuie să i se dea studierii evenimentelor ce compun dezvoltarea unui suflet. Ideea lui primordială era că poetul are datoria să proiecteze o lumină limpede asupra tărîmului propriei conștiințe și că, în felul acesta, el înlătură toate obstacolele care stau în drumul analizei psihologice, indiferent dacă acestea provin din acțiune și din relatarea ei, din intervenția legilor probabilității materiale, sau din diversele împrejurări în care lumea exterioară, viața însăși își aruncă umbra asupra existenței spirituale.”, notează Dan Grigorescu în prefața volumului „Antologie de poezie engleză: de la începuturi pînă azi – Vol. 3”, Bucureşti: Minerva, 1983, p. XXV-XXVI)

 

O parte din operele literare ale marelui poetul englez #Robert Browning sunt disponibile în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în limbile engleză și română, și pot fi consultate în compartimentele pentru împrumut.

***
Informații privind publicațiile aflate din colecțiile Bibliotecii #ASTRA Sibiu se regăsesc accesând Catalogul online, platforma de cărți electronice Cloud Library, Depozitul Digital, serviciul BiblioSuport.

***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #mysibiu #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #educatie #cultură #cunoastere #idei #cărți #informare #SăCitim #literaturaengleza #poetry #ElizabethBrowning #Poetry #VictorianAge #BritishLiterature