
Distins cu premiul #Pulitzer în 2015, romanul „
Toată lumina pe care nu o putem vedea” al scriitorului american Anthony Doerr s-a aflat în discuția participanților la cea mai recentă ediție a Clubului de #carte #Incubator107 Sibiu, la Biblioteca #ASTRA, #AmericanCornerSibiu.

„M-am bucurat foarte mult să găsesc la Biblioteca ASTRA volumul acesta pentru a-l putea lectura în timp util pentru clubul de carte. Deși nu am avut așteptări foarte mari, poate fiind infuențată și de faptul că a fost ecranizat, am constatat că este un roman foarte bun. Acum, în cadrul întâlnirii, am avut ocazia să schimb idei și opinii despre acest roman sensibil, care m-a impresionat prin metaforele și scriitura vibrantă. În urma lecturii, laitmotivul cărții mi-a rămas în minte: «Deschideți ochii și vedeți cu ei tot ce puteți înainte să se închidă pe vecie.» Cred că este un îndemn aproape biblic, care dă strălucire romanului, ca o mare de flăcări literară.” – a spus una dintre participantele la Clubul de carte #incubator107 Sibiu.

Mulțumim partenerilor de la #Incubator107Sibiu și tuturor celor care fac parte din frumoasa #comunitate a pasionaților de #lectură!
***
Best-seller internațional apărut în 2014, “All the Light We Cannot See” („
Toată lumina pe care nu o putem vedea”, Humanitas Fiction, 2016), este considerat de critici una dintre cele mai ambițioase și mai spectaculoase opere de #ficțiune, dar și unul dintre marile romane ale secolului XXI. În 2015 a câștigat Pulitzer Prize for Fiction și Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. A primit, de asemenea, Australian International Book Award, iar în 2014 a fost finalist la National Book Award. Este tradus în peste cincizeci de țări.
În colecțiile Bibliotecii Județene #ASTRA Sibiu se regăsesc trei dintre scrierile autorului american #AnthonyDoerr: „Toată lumina pe care nu o putem vedea” (2016), „Despre Grace” (2021) și „Cetatea cucului din nori” (2022).
***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #Sibiu #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cunoaștere #literatură #beletristică #recomandaridecarte