Cursanții de la Școala de Vară ASTRA 2023 s-au bucurat de câteva zile pline de activități și au primit un bagaj de cunoștințe noi pe care le vor putea aplica atunci când se întorc la locul de muncă.
👥 Prezentările susținute de lectori au inclus subiecte și concepte de actualitate pentru domeniul de referință și au fost completate cu discuții ghidate și aplicații practice. Evenimentul a fost conceput pentru grupuri mici de persoane, ideea fiind ca fiecare participant să poată să discute concret cu specialiștii pe problemele întâmpinate la instituțiile de care aparțin.
🗣️„Pregătirea bibliotecarilor este una dintre activitățile noastre strategice. De aceea, ne bucurăm să organizăm Școala de Vară #ASTRA, pentru cei care sunt interesați să evolueze și să învețe cum să își îmbunătățească aportul adus muncii de bibliotecar, de la specialiști în domeniu. Aceștia din urmă vin întotdeauna cu entuziasm la evenimentul nostru și sunt pregătiți cu răspunsuri la toate întrebările pe care le au cursanții, așa cum a fost și la această a treia ediție a școlii”, spune Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Participanții la curs au beneficiat de prezența unor profesioniști în domeniul științelor informării și documentării: dr. Milena Dobreva, de la European Network Association, lector univ. dr. Robert Coravu, Universitatea din București, drd. Nicolaie Constantinescu, lector asociat, Universitatea din București și psiholog Mihaela Coravu.
🙌 Mulțumim lectorilor și cursanților pentru participare, susținere și implicare în activitățile celei de-a doua ediții a Școlii de Vară ASTRA!