Simion Bărnuțiu (1808-1864) – 215 ani de la naștere
S-a născut în Bocșa Română din Sălajul Transilvaniei, la 21 Iulie/2 August 1808 (s. n.). Bunicii și străbunicii lui, atât pe linie maternă, cât și paternă, au dat secole întregi Sălajului preoți luminați și apărători înfocați ai altarului și ai naționalității române, cei dintâi în Hidig, cei de-ai doilea în Siciu și în Bocșa. Tatăl scriitorului era cantorul Bisericii greco-catolice din sat, Ioan Bărnuțiu, întâlnit în unele documente ca ludimagister (învățător). Mama scriitorului, Ana Oros, era fiică de preot greco-catolic.
Simion Bărnuţiu a urmat cursurile şcolii din sat, apoi a studiat la Şimleul Silvaniei (1818-1820) şi la Liceul piarist din Carei. La studiile din Carei Bărnuțiu a fost eminent, învățând Religie și Etică, Studiul Bibliei, Limba Latină (14 ore pe săptămână), Geografia patriei, Matematică, temelia fiind cultura clasică. Pesemne că Simion Bărnuțiu s-ar fi îndreptat înspre cariera juridică, însă, lipsindu-i mijloacele materiale, aflat și sub climatul spiritual al ideilor Școlii Ardelene, ia drumul Blajului, unde a absolvit în 1825 cursul de Filosofie. Tot la Blaj, a urmat şi absolvit cursurile Seminarului teologic (1826-1829), ocupând după aceea și funcțiile de arhivar la Consistoriu, prefect de studii şi vicerector la Seminar, până în 1839, când reintră în corpul profesoral. Pentru a-și susține cursurile, traduce și prelucrează în limba română după W. T. Krug „Handbuch der Philosophie und die Philosophische Literatur” (o traducere în română A Filosofiei după W. T. Krug, apare în 2004 la Editura Napoca Star). Cei care îl cunoşteau pe tânărul preot hirotonit i-au remarcat inteligenţa deosebită, mulţi considerând că are toate şansele să devină episcop şi să continue, la un veac distanţă, munca neobositului Ioan Inocenţiu Micu Klein. Aşa fiind situaţia, proaspătul absolvent Simion Bărnuțiu a început să predea mai multe discipline, primând Istoria şi Filosofia (1831-1834), în ilustrele şcoli ale Blajului, el fiind promovat în calitate de notar consistorial (1834-1839).
Pătruns de ideea că numai cultivarea limbii era garanţia şi scutul de apărare a existenţei unui popor, tânărul Bărnuţiu a început să-și țină lecţiile în limba română, gest temerar în acele vremuri, menit să anime spiritul tineretului, iar pasiunea sa pentru istorie l-a făcut să găsească argumentele necesare pentru a susţine neînduplecat afirmarea românilor ca naţiune. Bărnuţiu a fost iniţiator al protestului înaintat de consistoriul din Blaj către Dieta aulică, în anul 1843, în sprijinul limbii române şi împotriva oficializării forţate a limbii ungare în şcoli şi administraţie. Ideile lui au influenţat major opinia publică românească, motiv pentru care a fost exclus din învăţământul blăjean.
A venit la Sibiu, unde a audiat cursurile Academiei de Drepturi, studii pe care le-a întrerupt în anul 1848, an în care a preluat conducerea izbucnirii Revoluţiei românilor ardeleni.
A redactat la 25 şi 26 Martie 1848, două Proclamaţii către Români, ce au consitituit un veritabil program politic: convocarea congresului naţional român, libertatea individuală prin suprimarea definitivă a iobăgiei, libertatea naţională prin reaşezarea poporului în drepturile sale.
A fost principalul organizator al Adunării din Duminca Tomii (18 Aprilie), având rolul de vicepreşedinte al Adunării Naţionale de pe Câmpia Libertăţii de lângă Blaj, al 3-5 Mai 1848. Cu o zi mai înainte, Bărnuţiu îşi ţinuse istoricul discurs ce avea să devină crezul politic al poporului transilvănean redeşteptat la conştiinţa de sine.
La propunerea sa, memorabila întrunire a fost declarată Adunarea Generală a Naţiunii Române, ce se declara credincioasă Împăratului, însă ca popor de sine stătător şi factor de bază al ţării.
În timpul desfăşurării revoluţiei paşoptiste, Bărnuţiu a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional, apoi membru în comitetul de pacificaţiune româno-maghiar, alături de Nicolae Bălcescu, Laurian, Cipariu, Bariţiu ş. a.
Când situaţia conflictuală a devenit critică şi în Sibiu, Simion Bărnuţiu a hotărât să se refugieze în Ţara Românească, la 11 martie 1849.
După evenimente neprevăzute cu arestări la Râmnicu Vâlcea şi la Turnu Severin, Bărnuţiu a reuşit să ajungă la Constantinopol, iar de aici la Trieste, la Viena – unde a continuat să pledeze pentru recunoşterea dreptei cauze a românilor fraţi din Transilvania.
Pentru spiritul său conciliat manifestat de-a lungul desfăşurării evenimentelor paşoptiste complexe, Împăratul Franz Joseph l-a decorat pe Simion Bărnuțiu, în anul 1850, cu Crucea de Aur cu Coroană pentru Merite.
Profitând de şederea în capitala Imperiului, Bărnuţiu a urmat între 1851-1852, cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Viena, an în care își va vedea și de sănătate, la locurile de cură din împrejurimile. Tot acum, în 1852, tipărește în tiparnița Gerlod „Raporturile românilor cu ungurii și principiile libertății națiunii”. Hotărîndu-se să-și continue studiile la Pavia, în Italia – patria străbunilor Romani – cere informații și scrisori de recomandare de la Vincenzo Chiesa, redactor al Legilor imperiale și pleacă, periclitându-și situația, deoarece poliția habsburgică nu tolera frecventarea de către români a universităților italiene (Vezi Bogdan Duică, Notes-ul, p.222 sqq).
În anii 1852-1854 şi-a desăvârşit studiile juridice la Universitatea din Pavia, încheiate cu doctoratul în Drept, pe care și-l ia în data de 7 Iunie 1854. La Como îl cunoaște pe pitro Monti dei Brunate, care-l va influența în cercetările dialectologice întreprinse în Italia.
A fost chemat la Iaşi, în toamna anului 1854, pentru ocuparea catedrei de Filosofie, la Academie (fosta Academie Mihăileană). În acelaşi timp, şi-a adus o contribuţie însemnată la reorganizarea învăţământului din Moldova, şi când, în 1856, s-au înfiinţat la Iaşi Facultăţile de Filosofie şi de Drept, Simion Bărnuţiu a fost titularizat aici, la Catedra de Filosofie, pe care a deţinut-o cu strălucire şi după fondarea Universităţii ieşene, la 26 octombrie 1860. În acel ceas aniversar, în plenul şedinţei Consiliului Academic, când Bărnuţiu a fost propus întâiul rector al Universităţii din Iaşi, însă a refuzat merituoasa propunere, invocând înalte consideraţii de ordin naţional.
Simion Bărnuţiu a purtat o bogată corespondență cu o seamă din cărturarii vremii, fiind apreciat de literatura de specialitate drept un statornic colaborator al foilor braşovene şi, mai mult decât atât, un scriitor enciclopedic. Numai în paginile „Foii pentru minte, inimă și literatură” sunt semnalate 12 articole semnate de el, dedicate lui sau cuprinzând referiri la personalitatea acestui „mentor al naţiunii române“. De asemenea, în arhiva Mureșenilor s-au păstrat scrisori trimise de Bărnuțiu lui Iacob Mureșianu, redactorul Gazetei și al Foii, scrisori ce oferă informații prețioase despre oamenii și evenimentele perioadei de primăvara lui 1854 și cea a lui 1856. Din ele, se desprind și trăsăturile omului Bărnuțiu – onoare, iubire de patrie, modestie. În arhiva menţionată există două manuscrise cu caractere chirilice, pe teme filologice şi școlare (G. M. Marica, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Bucureşti, 1969, p. 68).
În decembrie 1863, a fost nevoit să întrerupă o activitate didactică extrem de rodnică de nouă ani de zile. Din cauza surmenajului supraomenesc, acumulat în decenii de muncă neîntreruptă, Bărnuţiu s-a îmbolnăvit incurabil. Simţindu-şi sfârşitul aproape, a pornit, într-o zi de mai, din Iaşi, peste Bistriţa, spre Sălajul natal. S-a sfârşit la 28 mai 1864, pe drumul de pe valea Almaşului, unde şi-a dat obştescul sfârşit, în braţele nepotului său Iuliu Maniu – unul dintre marii artizani ai Marii Uniri de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
Marele gânditor care cuvântase la 2 mai 1848, în lumina istoriei şi a libertăţii, cel care formulase atâtea postulate inspirate – precum „Ardealul e proprietatea adevărată a naţiunii române” sau „Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi” – îşi află locul în Panteonul sacru al apostolilor şi tribunilor naţionali din seculara istorie a românilor.
În Sibiu, pe strada Avram Iancu, la numărul 17, urmărit de autorități, Timotei Cipariu se adăpostise în timpul Revoluţiei Române din Transilvania de la 1848-1849. Tot în această casă, se întâlneau conducătorii revoluţiei – Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, August Treboniu Laurian, Axente Sever, Avram Iancu, Ion Maiorescu, Dionisie Romano, Nicolae Nifon Bălăşescu etc.
O exegeză de excepție despre personalitatea lui Simion Bărnuțiu, pe lângă cele ale lui Bogdan Duică, Radu Pantazi ș.a., este cea a profesorului Ioan Chindriș, apărută la Cluj-Napoca, în 1998, cu o hermeneutică de texte.
Merită amintit, de asemena, studiul academicianului D. D. ROȘCA despre Europeanul Simion Bărnuțiu publicat în volumul „Atitudini”, apărut la București, în 1995, și studiul profesorului italienist Alexandru Marcu despre anii de studiu ai lui Bărnuțiu, Iosif Hodoș și Al. Papiu Ilarian în Italia. Ediția princeps a Istoriei Filosofiei lui Simion Bărnuțiu a apărut abia în 2000, la Editura România Press din București.
Scrieri: Raporturile românilor cu ungurii şi principiile libertăţii naţionale (Blaj, 3-5 Mai 1848, Dreptul public al românilor (1867), Enciclopedia Filosofiei teoretice, Politica sau doctrina Constituţiunii, Dreptul ginţilor natural şi pozitiv, Antropologia, Metafizica, Constituţiunile Statelor principali, Istoria Filosofiei – ultimele şapte rămase în manuscris.
Material documentat de Irina Racovițan,
Serviciul Cercetare Științifică