Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Copiii din comunitate au croșetat un lanț lung de 1 km, la Filiala Hipodrom a Bibliotecii ASTRA, sub îndrumarea artistei Cristina Lewandowski – fondatoarea grupului de inițiativă „Șezătoare Sibiu“.
Tradițiile au prins viață prin joacă, imaginație și îndemânare, în cadrul programului „Vara Copiilor”. Micii participanți au descoperit ce înseamnă patrimoniul cultural, de ce este atât de valoros și cum poate fi păstrat și transmis mai departe. Și, mai ales, au înțeles că, de fapt, cele mai frumoase creații se nasc atunci când lucrăm împreună.
„Săptămâna aceasta a fost plină de creativitate la «Vara Copiilor». Copiii au aflat despre ce înseamnă patrimoniu, ce importanță are el și care sunt elementele ce îl definesc. Au învățat să meșterească mici vase din lut după tehnicile vechi. Au învățat să croșeteze și să coase.
Invitata noastră, Cristina Lewandowski, i-a provocat pe copii să contribuie la croșetarea unui lanț lung de 1 km. Cu această ocazie, au fost curioși să afle din cărți despre recorduri în diferite domenii.
Crearea de bijuterii i-a provocat, dar le-a dat și ocazia să se învețe unul pe altul diferite tehnici de lucru“, a spus Valerica Oprișanu, coordonatoarea Filialei Hipodrom.
Au fost zile pline de culoare, tradiție și bucuria de a învăța prin experiențe care vor rămâne, cu siguranță, amintiri de neuitat!
Acțiunile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu finanțarea oferită de Consiliul Județean Sibiu.