Istoricul Vasile Netea (n. 1 febr. 1912, Deda, Mureș – d. 6 mart. 1989, București)
Istoric, filolog, istoric și critic literar, publicist, folclorist, biograf de excepţie memorialist, om politic, om de cultură și orator desăvârșit, Vasile Netea a excelat în primul rând ca istoric. Este autor a peste 40 de cărţi ce îl recomandă ca bun cunoscător şi interpret al evenimentelor perioadei interbelice, dar și ante- și postbelice etc.
Născut la 1 februarie 1912, în comuna Deda situată pe Mureșul Superior, Vasile Netea descinde din strămoși grăniceri din Regimentul II Român de la Năsăud – fondat de jure în 1762. Datorită acestei filiații, Netea a primit ceva stipendii școlare, adică burse din Fondurile grănicerești din Năsăud. Tatăl lui era Grigore Netea, iar mama sa, Lucreția n. Onigaș.
A urmat şcoala primară în localitățile îngemănate Gledin şi Deda (1918-1923), continuându-și apoi studiile secundare la Târgu-Mureş (1923-1931) și Blaj (1932-1933), cele superioare la Școala Normală Superioară din Cluj (1939) și la Academia Pedagogică în același oraș (absolvită în 1940). Și-a luat licența la Facultatea de Litere și Filozofie din București, facultate pe care a absolvit-o în 1946 cu lucrarea Istoria Memorandului românilor din Transilvania şi Banat (1947) – despre ampla mişcare pentru repunerea în drepturi a naţiunii române din Transilvania – lucrare amplă și de referință, chiar dacă între timp au mai apărut lucrări mai nuanțate despre acest subiect. A obținut titlul de doctor în istorie cu „Magna cum laudae” în anul 1948, cu monografia George Barițiu: viața și activitatea sa, avându-l drept coordonator al tezei sale pe profesorul C. C. Giurescu. Meritul reușitei monografii este de a fi surprins toate aspectele vieții și activității lui George Barițiu: familia sa, , studiile și pregătirea, activitatea ca istoric (3 volume documentate de istoria Transilvaniei – Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă), gazetar și fondator de presă în Transilvania (Gazeta de Transilvania, 1838; Foii pentru minte, inimă și literatură, etc.), participant la Revoluția Română de la 1848-1849 din Transilvania și programul său pașoptist, pedagog, deputat în Dietă, apoi date despre lupta împotriva dualismului, contribuția sa la înființarea și activitatea Asociațiunii ASTRA din Sibiu și în cadrul Academiei Române, al cărui președinte a fost în 1893.
A fost martor al apărării în procesul lui Iuliu Maniu în 1947 și a protestat împotriva unor afirmații tendențioase ale Anei Pauker. Consecința curajului său au fost două detenții între perioadele 1952-1955 și 1959-1963. În răstimp a funcționat ca învățător la Târgu Mureș și profesor de liceu la București. După a doua detenţie, s-a orientat înspre Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a dus o asiduă muncă de cercetare între anii 1963-1975. Cercetările s-au materializat în zeci de studii publicate la revista institutului, „Studii” („Înființarea agenției diplomatice române de la Viena și recunoașterea Independenței României de către Austro-Ungaria”, 1967), devenită ulterior „Revista de istorie” („Timotei Cipariu şi George Barițiu călători prin Ţara Românească”) şi la „Revue Roumaine d’Histoire”, al cărei secretar de redacţie a fost până la pensionarea sa. A publicat constant și în alte reviste ştiinţifice de mare prestigiu, cum au fost „Revista de istorie şi teorie literară”, „Limbă și literatură”, „Limba română”, „Revista muzeelor”. A fost membru al Societății de Științe Istorice și al Uniunii Scriitorilor din România. Pentru lucrarea de studii şi evocări De la Petru Maior la Octavian Goga a fost recompensat cu Premiul Academiei Române „Gheorghe Asachi” (1945) și pentru monografia George Bariţiu… cu Premiul Academiei Române „Nicolae Bălcescu” (1968).
Perioada petrecută la Târgu-Mureş este una germinativă pentru destinul cărturarului, care îşi începe activitatea publicistică prin publicarea, în revista Astra, a două articole, despre George Coşbuc şi Ion Dragoslav. În același timp colaborează şi la ziarul Patria din Cluj şi Drapelul din Lugoj. La Reghin (unde a locuit între 1931-1932), împreună cu dr. Eugen Nicoară, Vasile Netea publică o serie de lucrări referitoare la istoria şi valorile neamului românesc, între care Figuri mureşene şi Murăş, Murăş, apă lină, cu subtitlul Literaturã popularã din regiunea Mureșului de sus, Editura Astra Despărțământul Reghin (1936).
După Dictatul de la Viena Vasile Netea a participat la șezători de răsunet la Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Turda, Feleac, Arad, alături de alți scriitori și publiciști. La Sibiu a susținut conferințe foarte apreciate de studenții teologi.
Pe lângă lucrările sale menționate deja, remarcabile sunt și alte lucrări ale sale, o parte din ele fiind publicate sub pseudonimul Victor Lucrețiu. De pildă:
- Lupta românilor din Transilvania pentru libertate naţională 1848-1881, pe care istoricul Aurel Decei o recenzează favorabil într-un număr al revistei Transilvania, „îşi propune să înfăţişeze, în spirit critic, toate elementele — economice, politice, culturale — care caracterizează această epocă, urmărind lupta pentru realizarea postulatelor revoluţionare de la 1848“.
- Este istoria Transilvaniei un studiu inutil? Critici și sugestii pe marginea programei analitice și a manualelor pentru învățământul primar, apărută la Sibiu în 1940.
- Figuri ardelene, [ f. a.];
- Pe drumul unităţii naţionale;
- Spre unitatea statală a poporului român 1859-1918, rezultatul final fiind o valoroasă sinteză;
- O zi din istoria poporului român — 1 Decembrie 1918, carte cenzurată de comuniști și republicată într-o ediție anastatică
- Conştiinta originii comune şi a unităţii naţionale în istoria poporului român.
- Munții Apuseni – muzeu istoric și pantheon al poporului român (1977).
La toate acestea am putea adăuga consistenta monografie „C. A. Rosetti”, precum şi cele privitoare la Ion Pop Reteganul, căruia îi consacră o bio-bibliografie (1943), Elie Miron Cristea, primul patriarh al României, Gheorghe Bogdan-Duică, Profesorul Ioan Lupaş la împlinirea a șase decenii de viață (1940), economistul Visarion Roman (Noi contribuții la cunoașterea vieții și activității lui Visarion Roman – corespondența sa cu Gheorghe Barițiu și Iosif Hodoș, 1942), Mihai Eminescu (legăturile cu Transilvania), A. T. Laurian, Ilarie Chendi, Iosif Vulcan (1947), Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga (1971), Take Ionescu (1971 – prefațată de Mircea Malița), scrise cu talent portretistic, date bine documentate, precizie și claritatea în scris, dar și căldură a evocării. Principala temă a cercetărilor istoricului Vasile Netea vizează istoria Transilvaniei și lupta politică și culturală pentru emancipare și unitate națională. La fel lucrarea Din contribuția învățătorimii române la cultura națională, apărută la Târgu-Mureș în 1935.
O altă preocupare a arătat profesorul Netea față de carte și învățătorime, scriind un articol despre Circulația Cazaniei lui Varlaam (vezi Revista muzeelor, nr. 4, 1971) sau despre Cazanii, Minee, Evanghelii, Biblii, Pilde filosofeşti, Istorii, Penticostare, Octoihuri, Trioduri, Apostolul, Liturghii, Gramatici, Dicţionare, Psaltiri, Molitvelnice, Antologhioane, Esopii, Geografii, Calendare, unele dintre ele reprezentând totodată şi minunate realizări artistice care au ţinut trează pretutindeni conştiinţa unităţii poporului român, a limbii sale, a culturii şi a artei româneşti”.
A fost membru marcant al ASTREI – Despărțământ Reghin și foarte active, o parte din comunicări fiind publicate în volumul Sub stindardul ASTREI. Două decenii de activitate culturală în Despărțământul Reghinului 1919-1939 (1939).
Material realizat de Irina Racovițan