Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

🎫 Deschiderea expoziției a oferit publicului o amplă expunere pe teme de filatelie, perioade istorice, spații geografice și interpretări imagistice.

👥 Alături de posesorul colecției filatelice expuse, dr. Bogdan Andriescu, și cercetător în cadrul bibliotecii publice sibiene, s-au aflat în dialog: dr. Daniela Stanciu-Păscărița, asist. univ. în cadrul ULBS, dr. Florin Viorel, președinte al UAP Sibiu și dr. Răzvan Pop, lector univ. în cadrul ULBS și manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

🖼️ „Am adunat această colecție în timp, pe parcursul mai multor ani. M-am documentat intens în bibliografia de specialitate și am constatat că este foarte important să realizăm colecții tematice. Este, într-adevăr, dificil să mai facem acum colecții mari de filatelie dat fiind numărul uriaș de emisiuni filatelice din lume. Astfel, expoziția de față este restrânsă la un subiect, sub titlul „1979 – Anul Internațional al Copilului în emisiuni filatelice”. În 1979, Organizația Națiunilor Unite a declarat Anul Internațional al Copilului. Am conceput expoziția pe două paliere. Partea de reproduceri de pe simeze cuprinde câteva serii de timbre care ilustrează povești și desene animate, așa cum sunt Albă ca Zăpada sau Motanul Încălțat, în încercarea de a apropia publicul tânăr de această pasiune. În vitrine am strâns emisiuni filatelice din peste o sută de țări și teritorii. Am derulat o mică cercetare legată de anul 1979 în filatelia mondială, mai precis privind tematica seriilor filatelice, și am identificat câteva teme centrale. Am observat astfel că au fost serii filatelice dedicate, de exemplu, jocurilor pre-olimpice sau inventatorului primului timbru cu adeziv, dar și emisiuni filatelice consacrate împlinirii a o sută de ani de la nașterea lui Albert Einstein. Totuși, de un succes deosebit s-a bucurat subiectul propus în 1979 – Anul Internațional al Copilului, care face și obiectul acestei expoziții.”, a transmis Bogdan Andriescu, realizatorul expoziției organizate în foaierul bibliotecii publice sibiene.

👏 Felicitări, Bodgan!

🙌 Mulțumim invitaților și publicului prezent la eveniment!

***
Activitățile și evenimentele Bibliotecii Județene #ASTRA Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

 

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cunoaștere #cercetare #comunicare #istorie #patrimoniu #colecții #colecționari #filatelie #timbre #stamps #philately