Astăzi a avut loc vernisajul Expoziției foto-documentare itinerante „Apel la memorie: victimele războaielor”, organizată de Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Filiala Sibiu.
Evenimentul a fost deschis de directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu, dl. Răzvan C. Pop, și directorul publicației sibiene Tribuna, dl. Mircea Bițu. Inițiatorul și coordonatorul proiectului expozițional, publicistul bucureștean Radu Petrescu-Muscel, a prezentat publicului informații valoroase și reproduceri ale unor imagini inedite reprezentând exodul refugiaților din perioadă zbuciumată a celui de-al Doilea Război Mondial și suferințele celor care au ales să reziste instaurării regimului totalitar comunist.
La eveniment au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Sibiu, Mitropoliei Ardealului, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Garnizoanei Sibiu, dar și numeroși studenţi ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, oameni de cultură și profesori.
Mulțumim tuturor celor prezenți la eveniment.
***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cercetare #comunicare #documentare #memorielocala #istorie #refugiati #victimelerazboaielor #rezistentaanticomunista #nucsoara