Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Astăzi, 28 mai 2020, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului. În România, tot în această zi, sunt cinstiți eroii neamului și jertfa acestora. În urmă cu 100 de ani, era promulgat Decretul – lege nr. 1693/ 4 mai 1920 care prevedea comemorarea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, prin construirea unor monumente care să le păstreze vie memoria și prin întreținerea mormintelor acestora, respectând textul Tratatului de la Versailles. La acea vreme, Societatea „Mormintele Eroilor căzuți în Război”, ulterior numită Societatea „Cultul Eroilor”, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Maria și al Bisericii Ortodoxe Române, a avut un rol esențial în executarea unor lucrări specifice necesare pentru a transmite generațiilor viitoare însemnătatea și valoarea jertfei celor căzuți pe fronturile de război.

Din Colecțiile Compartimentului Periodice al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, am ales publicațiile „Cultul eroilor noștri”, „Dorobanțul”, „Frontul Mărășești”, „Lumea militară ilustrată”, „Eroii Patriei” și „Eroii Neamului”, apărute în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În paginile acestora sunt reflectate numeroase inițiative de cinstire a ostașilor români și străini căzuți la datorie. Sunt evidențiate fotografii în care sunt reprezentate Regina Maria și Principesa Ileana la Mărăști, în două ipostaze diferite, apelul patriarhului Miron Cristea, din 15 noiembrie 1925, numeroase mărturii ale vremii, în texte și imagini având ca subiect eroii neamului.

Din Fondul Special am selectat lucrarea lui D. Brăharu, intitulată „Sărbători naționale ale românilor”, iar din Colecțiile Speciale câteva cărți poștale cu imagini ale unor monumente închinate soldaților eroi. În egală măsură, la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, am pregătit câteva lucrări de istorie care abordează Primul Război Mondial și Tratatul de la Versailles. Toate acestea constituie surse valoroase de cercetare pentru cei interesați de istoria monumentelor militare de pe teritoriul României, de rolul Casei Regale și a patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, în consolidarea imaginii și respectarea memoriei celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă.

Dacă doriți informații suplimentare, vă stăm cu drag la dispoziție:

Catalog online: http://bjastrasibiu.ro/catalog-online/

Serviciul BiblioSuport: bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro

Tel. / Fax: +40 269 210 551, +40 269 215 775

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu desfășoară toate activitățile cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.