În urmă cu 150 de ani, la 27 mai 1871, s-a născut, la Paris, Georges Rouault, reprezentant al curentului fauvist, pictor, ceramist, gravor recunoscut și admirat de numeroși contemporani, dar și de generațiile care au urmat.
A studiat la Școala Națională de Arte Decorative și a executat o serie remarcabilă de vitralii pictate, iar ulterior a fost elevul lui Gustave Moreau la Școala Națională de Arte Frumoase. În desenele și picturile sale a abordat teme sociale și religioase, a realizat proiecte de tapiserii și emailuri, a expus în marile centre de cultură din Europa, America de Sud, America de Nord, Orientul Apropiat și Îndepărtat, numărându-se printre cei mai apreciați artiști din prima jumătate a secolului XX.
S-a stins din viață în 1958, la vârsta de 87 de ani, după o îndelungată activitate artistică. Lucrările sale au fost expuse în același an în numeroase expoziții omagiale din Franța și Japonia. A rămas în memoria colectivă drept unul dintre reprezentații de seamă ai fauvismului și artei sacre moderne.
„M-am legat de glia picturală precum țăranul de țarină, spînzuratul de funie, boul de jug, dar al naibii de îndărătnic, nedezlipindu-mi ochii de pe lucru decît pentru a fixa lumina, umbra, demi-tentele, trăsăturile ciudatelor chipuri ale unor pelerini și pentru a înregistra forme, culori, armonii fugare, în așa măsură încît să-mi închipui că voi păstra amintirea lor exactă pînă dincolo de mormînt.” (Georges Rouault, „Solilocvii” in Rouault, antologia de texte, traducerea, selecția imaginilor și cronologia de Irina Fortunescu. București: Editura Meridiane, 1974, p. 5)
***
Sursa informațiilor:
Rouault, antologia de texte, traducerea, selecția imaginilor și cronologia de Irina Fortunescu. București: Editura Meridiane, 1974.
Material realizat de Anamaria Enescu și Monica Marin