Un moment special în cadrul sărbătoririi Zilei Bibliotecarului 2024 a fost lansarea revistei bibliotecii, „Aventuri… în lumea cărții”. Coordonată de colegele noastre, Ana Coca și Ioana Butnaru, a XIII-a ediție a publicației pentru #copii și #tineri a fost prezentată în spațiul #AmericanCornerSibiu, în prezența contributorilor și a susținătorilor acestora. Alături de #bibliotecarii și voluntarii astriști, la eveniment au participat cadre didactice și #elevi de la Școlile Gimnaziale din Agârbiciu și Axente Sever și de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu.
„Copilul în drumul său, în descoperirile sale, are nevoie de noi, de cei mare, să îl ajutăm să crească și să primească informațiile necesare. Iar în acest proces, este nevoie de bibliotecă. Biblioteca este fabrica de ciocolată din povestea lui Willy Wonka, este povestea lui Harry Potter, este Narnia sau, revenind pe meleagurile noastre, este tărâmul merelor de aur. (…) Noi, bibliotecarii, suntem precum elfii din povestea lui Moș Crăciun. Veseli, plini de viață, dar cu atât de multe povești. Așa îi așteptăm pe micii noștri prieteni. Le deschidem porțile tărâmului de vise, un tărâm fără de care niciunul nu am fi ajuns oameni mari.” – scrie Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene, în editorialul revistei „Aventuri… în lumea cărții”.