Recomandare de lectură pentru iubitorii istoriei și poveștilor de dragoste
Dragi cititori, vă propunem pentru lectură un roman emoționant care este, fără îndoială, o veritabilă lecție de istorie. Subiectul romanului, a cărui acțiune se desfășoară în timpul Primului Război Mondial, surprins în cele mai terifiante aspecte ale lui, aduce în prim plan o remarcabilă poveste despre iubire, prietenie și devotament, curaj, supraviețuire și pierdere, o poveste despre granița fină dintre uman și inuman, dintre viață și moarte.
Primul Război Mondial a fost primul și cel mai mare șoc din istoria omenirii însă, datorită faptului că la numai 21 de ani distanță avea să izbucnească cel de-al doilea conflict mondial, a fost oarecum dat uitării, nefiind suficient timp pentru a-i fi înțeleasă grozăvia. Războiul nu este un mijloc de cucerire, ci este cea mai joasă formă de degradare umană, una care schilodește trupuri, oameni și destine. Cartea de față este tulburătoare, vie și plină de aduceri aminte, fiind în același timp și un omagiu adus soldaților care și-au pierdut viața în acest război. În consecință, romanul reprezintă și un protest împotriva războiului, dar mai ales împotriva uitării.
Cartea „Cântecul păsărilor” a fost tradusă în anul 2014, la Editura Litera, are 621 de pagini, este foarte bine documentată și scrisă cu mult talent.
Titlul cărții semnifică un contrast enorm care există între lumea umană, cu felul specific de a distruge oamenii și universul în care trăiesc, și lumea naturală, cu ritmurile ei imperturbabile, cu frumusețea ei. Sunt două lumi care nu rezonează în contextul acestui război nimicitor, autorul subliniind indiferența lumii naturale față de cea umană. Cântecul păsărilor îl însoțește pe Stephen Wraysford, personajul principal, în momentele cruciale din viața sa.
„Sebastian Faulks s-a născut în Donnington, Anglia, este un cunoscut romancier britanic. A studiat literatura și istoria la Cambridge, apoi a devenit jurnalist. În anul 1993 a publicat bestsellerul Cântecul păsărilor, datorită căruia a fost desemnat “Autorul anului” de către juriul competiției pentru British Book Awards (1994). În 2012, romanul a fost ecranizat de BBC, cu Eddie Redmayne și Clemence Poesy în rolurile principale. Cântecul păsărilor face parte dintr-o trilogie împreună cu The girl at the Lion D”Or (1989) și Charlotte Gray (1998), ecranizat și el, în 2001, cu Cate Blanchett în rolul principal. Sebastian Faulks trăiește împreună cu soția sa în Notting Hill, Londra, și are trei copii. Din 2002 este comandor al Ordinului Imperiului Britanic, pentru servicii aduse literaturii.” (Faulks, Sebastian. Cântecul păsărilor, București: Litera, 2014, coperta 3).
La 70 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, autorul a participat, în calitate de ziarist, la o comemorare pe locul unde s-au desfășurat ostilitățile, organizată de istoricul Lyn Macdonald. La comemorare participă și un grup de veterani care oferă detalii cutremurătoare despre evenimentele de atunci. Sebastian Faulks a fost marcat de mărturiile foștilor combatanți și s‑a documentat despre Primul Război Mondial. A fost dezamăgit să constate că aceasta conflagrație nu s‑a bucurat de prea multă atenție în literatură și memorialistică. Acest lucru s‑a datorat parțial și reticenței celor care au participat la război, care nu voiau să vorbească despre atrocitățile la care au fost martori. Faulks se hotărăște să scrie o carte despre acest subiect și începe o muncă serioasă de documentare atât în teren, vizitând în repetate rânduri locurile din Franța unde au avut loc luptele, cât și în arhivele de război de la Londra.
De asemenea, autorul dorește să aducă un omagiu și tuneliștilor, cei care au jucat un rol important în desfășurarea conflictului, care a fost un război de poziții.
„Tunelurile erau săpate sub tranșee pentru a putea monitoriza în permanență mișcările dușmanului dar și pentru a distruge liniile inamice prin plasare de mine. Pentru a plasa aceste mine sub liniile germane, soldații britanici erau nevoiți să joace un joc terifiant de-a șoarecele și pisica în subteran, trebuiau să monitorizeze în permanență săpăturile dușmanului și să încerce să intercepteze tunelurile germane fără a fi detectați. În timpul Primului Război Mondial, armata a angajat mineri specialiști pentru a săpa tuneluri și de asemenea și muncitori civili specializați în lucrări de canalizare. Bătălii mari, cum ar fi Bătălia de pe Somme în 1916 și Bătălia de pe Creasta Vimy în 1917 au fost susținute și de explozii miniere.” (BBC knowledge dezvăluie secretul tunelurilor săpate în Primul Război Mondial – https://www.forbes.ro/bbc-knowledge-dezvaluie-secretul-tunelurilor-sapate-primul-razboiu-mondial-22643).
Narațiunea se desfășoară pe trei planuri: povestea de dragoste plasată înaintea războiului, perioada războiului în care Stephen se află în prima linie în luptele din Franța și perioada contemporană, în anii 1980, când Elizabeth, nepoata lui Stephen, găsește niște notițe rămase de la bunicul său pe care reușește să le descifreze și astfel ea încearcă să afle cât mai multe detalii despre cine a fost cu adevărat bunicul său. Pe de-o parte, se află personajele Stephen Wraysford, Izabelle Azaire și Jeanne Fourmentier, cele care se confruntă și trăiesc coșmarul Marelui Război, iar de cealaltă parte este Elizabeth Benson, care încearcă să-și găsească rădăcinile și să înțeleagă prin ce situații a trecut bunicul său.
Cartea îmbină luptele crâncene din război cu episoadele de dragoste, evidențiind emoțiile unor soldați prinși între atrocitățile conflictului și durerile unor iubiri neîmplinite. Stephen Wraysford este un englez de 20 de ani, care se mută în Franța în interes de serviciu și de afaceri. Acolo el se îndrăgostește de Izabelle, soția șefului său, o femeie nefericită, captivă într-o căsătorie aranjată, care îi răspunde, la rândul ei, sentimentelor. De aici pornește o întreagă dispută, atât exterioară, cât și interioară cauzată de frământările și ezitările celor doi iubiți. Ei se hotărăsc să fugă împreună însă fericirea lor nu avea să dureze mult. Izabelle este măcinată de vinovăție și dintr-un impuls stupid îl părăsește pe neașteptate pe Stephen, fără să‑l anunțe că este însărcinată. Profund marcat de această relație, șase ani mai târziu, Stephen o va duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranșeele Marelui Război care zguduie Europa. Fiind un copil orfan, crescut în orfelinat și fără un cămin la care să se întoarcă, pentru el Izabelle reprezenta adevărata dragoste. Ea a fost prima și singura persoană care l-a iubit.
Izabelle are și ea de suferit de pe urma războiului, o rană gravă lăsându‑i pe față o cicatrice urâtă. Momentul în care se întâlnesc este emoționant, tulburător, cei doi realizând că încă mai aveau sentimente profunde unul față de celălalt. Totuși, Izabelle decide să nu îi spună nimic lui Stephen despre fiica lor tocmai pentru a nu complica lucrurile și mai mult. Ea pleacă în Germania împreună cu fetița și cu noul ei iubit, un ofițer german pe nume Max. Acolo se stinge din viață, înainte de terminarea războiului, fiind bolnavă de gripă spaniolă. Stephen va afla de fetiță de la Jeanne, sora mai mare a lui Izabelle, care îl iubea la rândul ei și care se va căsători cu el. Fetița Francoise va crește alături de Jeanne și Stephen.
Înrolat ca locotenent în armata britanică, Stephen Wraysford ia parte la bătăliile de pe râul Somme. Ca atare, romanul prezintă și o perspectivă asupra vieții soldaților din teatrul de operațiuni. Autorul ne oferă detalii violente și sângeroase, reușind să creeze un tablou impresionant despre viața în tranșee, în prima linie. De asemenea, deosebit de interesante sunt detaliile referitoare la experiențele soldaților din subteran, a tuneliștilor, care au avut o contribuție importantă în luptele de pe frontul de vest. Ei mai erau denumiți și „șobolanii de canal” și aveau rolul de a săpa galerii pentru plantarea minelor sau pentru ascultarea inamicului. Acești oameni se târau în întuneric, lăsând la suprafață aerul și cerul senin iar uneori își săpau propriile morminte fiindcă nu mai reușeau să iasă la suprafață în urma exploziilor. De altfel, celor interesați să afle mai multe despre misiunile riscante și sacrificiile tuneliștilor le recomandăm și filmul australian Beneath Hill 60/ Sub dealul 60, realizat în 2010 (în regia lui Jeremy Sims) și prezentat la Cannes, care relatează eforturile unei companii de tuneliști australieni și ingineri englezi implicați în luptele de la sud de Ypres, din 1916.
Stephen și-a condus soldații în luptă cu un spirit nebun pentru că dorea să răzbune moartea tuturor și se simțea permanent vinovat că rămăsese în viață. La suprafață, colegii lui mureau ciuruiți de mitralierele germane sau sfârtecați de bombe și grenade, iar în subteran tuneliștii aveau parte de o moarte năprasnică după ce cădeau în exploziile puse la cale de germani. Trăind mereu între sufluri de explozie, soldații deveniseră imuni la viața de dinaintea războiului, la bucurii sau la razele soarelui. Singura lor conexiune cu lumea reală rămâneau scrisorile care veneau de acasă.
Stephen este rănit de două ori, însă reușește să se recupereze. Traumele suferite îl îndepărtează până și de bucuriile simple, precum permisiile, și îi erodează dorința de supraviețuire însă prietenia cu Michael Weir, ofițerul care se ocupa de tuneliști, îl ajută să treacă mai ușor peste atrocitățile războiului.
La finalul ostilităților, Stephen se confruntă cu cea mai cumplită experiență de pe front. Intrat în subteran împreună cu alți șase camarazi pentru a verifica și lărgi postul de ascultare din tunelul care se afla sub pozițiile germane, a fost surprins de o explozie declanșată de tuneliștii inamici. Stephen împreună cu un coleg, Jack Firebrace, sunt singurii supraviețuitori ai exploziei însă rămân blocați în subteran. Jack este grav rănit la picioare și este cărat de Stephen prin tunel spre o zonă despre care cred ei că ar putea fi ieșirea spre lumea de afară. Din păcate ei nu reușesc să găsească drumul spre suprafață și sunt nevoiți să supraviețuiască în spațiul acela strâmt de sub pământ, cu posibilități limitate de respirație, având în dotare doar un cuțit, niște chibrituri și o lanternă de slabă capacitate. După șase zile de stat sub pământ, Jack moare din cauza infecției, iar Stephen, cuprins de disperare, încearcă să facă zgomot bătând cu cuțitul într-o bucată de metal cu speranța că va fi auzit de către camarazii săi aflați la suprafață. Salvarea vine însă din partea dușmanului, o echipă de germani care și ei își căutau camarazii blocați sub pământ. Scena regăsirii unui supraviețuitor din tabăra adversă este tulburătoare, însă sentimentul uman este mai presus de ură, inamicii fraternizând cu cel salvat. Aflând de la germani că războiul s-a sfârșit, Stephen constată uluit că nu se mai aud focuri de armă și că poate să treacă peste linia frontului și să se îndrepte spre un altfel de viață.
Fragment din carte:
„Stephen își scoase capacul de sticlă al ceasului ca să-i poată pipăi acele în beznă. Era patru fără zece când auzi încă o dată un sunet de sapă, deși nu știa dacă era dimineață sau după-amiază. Estima că el și Jack se aflau în subteran de cinci sau chiar șase zile. Își trase încă o dată tovarășul aproape de mica șuviță de aer. Era rândul lui. El zăcu în întuneric cu degetele pe cadran, măsurând jumătatea de oră pe care avea să o petreacă în capătul înăbușitor al coșciugului de pământ. Nu făcea nici o mișcare, ca nu cumva să aibă nevoie de mai mult oxigen.
Frica de spațiul închis îl înfiora încă. Raționă pentru sine că, din moment ce răul cel mai mare se petrecuse deja, și el era acum îngropat de viu fără să aibă loc măcar să se învârtă, atunci n-ar fi trebuit să-i mai fie frică. Frica ținea de anticipare, nu de realitate. Și totuși panica nu-l părăsea. Uneori trebuia să-și încordeze corpul până devenea rigid ca să nu țipe. Își dorea cu disperare ca să aprindă un chibrit. Chiar dacă nu i-ar fi arătat decât granițele închisorii sale, și tot ar fi fost ceva.
Veneau apoi momente când viața i se împuțina. Imaginația și simțurile păreau să i se mistuie, ca luminile unui conac stingându-se una după alta. La urmă nu mai stăruia decât o penumbră estompată, în care mocneau încă numai rămășițe de voință. În toate orele cât zăcu acolo, mintea lui nu încetă să protesteze împotriva a ceea ce i se întâmpla. Respingea totul cu o înverșunare amară. Deși violența gestului scădea sau creștea după cum corpul lui se vlăguia de sete și oboseală, furia aceasta îndârjită însemna că o luminiță, oricât de slabă, rămânea în el vie. Când jumătatea de oră se scurse, se târî înapoi și se întinse lângă Jack.
– Mai ești viu Jack?
Auzi un geamăt, apoi vocea lui Jack se ridică la suprafață de sub straturile conștiinței și regăsi o luciditate pe care n-o mai avuse de zile întregi.”
(Faulks, Sebastian. Cântecul păsărilor, București: Litera, 2014, p.589-590).
Material realizat de Magdalena Iacob, bibliotecar
Filiala „Vasile Aaron”