Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

📚🏅👫 Suspans și maximă concentrare, dar și entuziasm și multă bucurie!
Așa s-a încheiat o nouă ediție a programului „Sibiu, orașul copiilor”, organizat de Biblioteca Județeană #ASTRA Sibiu.

🏆 Marele trofeu a fost câștigat de elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, coordonați de prof. înv. Victoria Nicolaescu, care s-au întrecut în finala interactivă a competiției cu elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Regina Maria” (coord. prof. înv. Corina Ioana Mohanu) și cu cei ai clasei a III-a A de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (coord. prof. înv. Crina Vasiu). De asemenea, au fost acordate premii la secțiunile de creație literară și creație plastică, diplome primind toți participanții din cadrul proiectului.

📑 Membrii echipelor participante s-au străduit să răspundă la toate întrebările pregătite, iar cei mai pregătiți concurenți au oferit răspunsuri corecte, dovedind o bună cunoaștere a elementelor de istorie, tradiție, cultură și civilizație locală.

🙌 Felicitări tuturor câștigătorilor, participanților și cadrelor didactice!

***
Demarat în urmă cu mai bine de 10 ani, din inițiativa bibliotecii publice sibiene, în colaborare cu Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), proiectul educațional „Sibiu, orașul copiilor” propune o modalitate alternativă, accesibilă de transmitere a cunoștințelor despre orașul Sibiu înspre tânăra generație care învață în școlile sibiene. Prin intermediul activităților desfășurate, elevii din ciclul primar au prilejul de a afla informații numeroase și valoroase referitoare la întemeierea, istoria, civilizația, cultura și tradițiile atrăgătorului oraș situat de-a lungul râului Cibin. În urma asimilării acestor noțiuni, pe parcursul activităților proiectului și a vizitelor ghidate prin oraș, juniorii participă în final la un concurs interactiv de valorificare a cunoștințelor despre Sibiu și la competiția finală.

***
Activitățile Bibliotecii Județene #ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară al Consiliului Județean Sibiu.

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #mysibiu #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #lectură #educatie #cultură #cunoastere #cercetare #ateliere #istorie #geografie #memorielocală #patrimoniu #Sibiuorasulcopiilor #aios