Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Comunicat Expoziție dedicată Campaniilor Armatei Române din anul 1917

COMUNICAT

Sibiu, 27 octombrie 2017

Expoziție dedicată Campaniilor Armatei Române din anul 1917

la

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Miercuri, 25 octombrie 2017, cu ocazia Zilei Armatei Române, Muzeul Național Brukenthal, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” au inaugurat expoziția cu titlul Campaniile Armatei Române din anul 1917. Mărăști, Mărășești, Oituz, un omagiu adus celor care au luptat în Primul Război Mondial. Într-o formulă vizuală clasică, curatorii Adrian Georgescu (Muzeul Național Brukenthal Sibiu), dr. Bogdan Andriescu (Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu) și dr. Toma-Cosmin Roman (Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”) aduc în atenția publicului o serie de publicații, fotografii, ordine, decorații și medalii militare care ilustrează cu acuratețe momentele principale ale campaniilor din 1917.

DSC_0082DSC_0090DSC_0114

Sunt evocate bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz, condițiile deosebit de dificile în care au fost purtate acestea, modul în care Armata Română a fost reorganizată și sprijinul pe care aceasta l-a primit din partea Franței. Imaginile din expoziție ne îndeamnă la reflectăm asupra condițiilor dificile de luptă și a modului în care au supraviețuit ostașii români. Sunt menționate, de asemenea, relațiile cu Antanta și rolul fundamental în consolidarea statului român, prin victoria de la Oituz. În expoziție mai pot fi văzute exemplare din periodicele vremii Frontul Mărășești, Drapelul (organ național politic) și Telegraful Român, care surprind momente importante din desfășurarea Primului Război Mondial.

Expoziția este deschisă în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 7, Corp B în perioada 25 octombrie – 20 noiembrie 2017, de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00.