Aducem în atenția cititorilor un material privind o temă de excepție din arta europeană, mai precis din arta italiană, care e mai puțin sau deloc cunoscută la noi, și anume „costumul ciociaro/a”, una dintre cele mai recurente și caracteristice teme iconografice ale picturii occidentale. Între folclor și nostalgie, către un ideal de frumusețe clasică, această temă, inspirată de costumele din mediul rural roman, a atras pictori din toată Europa încă din secolul al XVIII-lea, devenind sinonim cu costumul „italian” prin excelență.
Profesorul Michele Santulli, expert în civilizația, cultura și istoria Ciociarei a scris mai multe cărți și articole dedicate costumului ciociaro/a. A organizat, de asemnea, numeroase expoziții dedicate acestui costum, despre care vorbește el însuși în ziarul local „Gente Comune” din Frosinone, Italia.
Michele Santulli ne invită să descoperim originile acestui „topos” al picturii occidentale. Scopul autorului, grație bogatului aparat iconografic, este de a prezenta costumul Ciociaro/a care, în ciuda diferitelor definiții propuse, este strâns legat de un teritoriu foarte specific aflat la sud de Roma și cunoscut geografic drept Campagna Romei sau provinciile Frosinone, Latina și Roma. Aceste materiale bibliografice își propun să reconstituie originile istorice ale unui subiect fundamental al picturii europene, pe o perioadă de peste 150 de ani.
Conform dicționarului, termenul „ciociaro”, înseamnă costum; „ciociaria” – fată; „ciociaro” – locuitor originar din Ciociaria.
Numele a fost adoptat de către o mișcare fascistă din Frosinone ca o denumitre etnică pentru Provincia de Frosinone, care a fost creată în 1927. În Evul Mediu, regiunea se referea la Campagna (mediul rural). Dialectul local, cunoscut ca ciociaro, se referea mai înainte la campanino – locuitorul din mediul rural. În vremurile mai recente, termenul Campagna Romana sau Campagna Romană, un subiect preferat de numeroși pictori din toată Europa, se referea la regiunea de Nord, alăturată de Ciociaria, ca parte a Provinciei Roma.
Originea numelui
Termenul de „ciociaro” apare pentru prima dată pe o hartă a Statelor Papale în care un teren din Provincia Campagna și Marittima este numită Ciociaria. Numele Ciociaria vine de la prima încălțăminte primitivă a locuitorilor, „ciocie”. Această încălțăminte este folosită mai rar în zilele noastre, și anume de grupurile folclorice pentru celebrările istorice, însă rămâne totuși un simbol local. Costumul ciociaro tipic pentru Frosinone și zonele înconjurătoare este prezent în muzeele și galeriile de artă din toată Europa: din Anglia, până în Danemarca, Moscova și Paris. Există multe colecții în Marsilia, Nantes, Cardiff, Muzeul Orsay, cum ar fi Neue Pinatothek/ Noile Galerii de Artă, unde costumul ciociaro este prezent.
La început, costumul tradițional ciociaro a aparținut claselor mai sărace, compuse din agricultori și muncitori. Menționăm aici câteva dintre elementele caracteristice costumului, care sunt de o unicitate absolută: „basmaua” purtată pe cap, „colierul”, simbolul femeii din Ciociaria, „zăngănelele”, adică cerceii erau prezentați împreună cu rochia din muzeul de arte populare din Roma, apoi „șorțul cu fuste mari”, pe care femeile, cu înțelepciune, tindeau să-l transforme într-un fel de geantă, corsete sărace, brodate și strânse de șireturi pe cămășile albe ce ascundeau sâni voluptoși și, de asemenea, în picioare, pentru a se proteja, atât bărbații, cât și femeile purtau șosete de lână și acele faimoase „ciocie”, încălțăminte veche recunoscută drept simbolul și orgoliul unui popor mândru și muncitor.
Pentru a înțelege mai bine evoluția acestei teme iconografice, este necesar să pătrundem puțin în contextul social roman de la mijlocul secolului al XVIII-lea. În această etapă excepțională, întâlnim, pe de o parte, „pelerinii” care au venit cu mii de secole în urmă, din toată Italia și Europa și s-au stabilit în zonele menționate anterior; iar pe de altă parte, vizitatorii, adică „turiștii”, aproape exclusiv europeni, în principal englezi, reprezentați de artiști, intelectuali, aristocrați și nobili, comercianți de artă, care se aflau în căutarea antichităților clasice, al cerului italian, în general al atmosferei antice de la Roma. Mii și mii de oameni s-au înghesuit spre Roma, într-o călătorie istovitoare plină de pericole, călare sau cu trăsura, iar cei mai puțin norocoși, pe jos sau pe mare. Unii, adică „pelerinii”, doreau să fie iertați de păcatele și greșelile lor, să se elibereze de acestea, adeseori în schimbul banilor, în timp ce „turiștii”, erau nerăbdători să scape de experiențele și evenimentele trăite în patria lor, dornici să respire un aer nou, să-și lărgească orizontul și să se bucure de perspective și lumi noi.
În centru, unde populația romană a dispărut cu totul, fiind oprimată de o stăpânire papală veche de secole, imigranții ciociari care au sosit în oraș, conduși de foamete și de mizeria vizibilă, desfășurau cele mai neașteptate profesii: vânzători de legume și alimente, păstori în mijocul ruinelor romane, ghicitori, vânzători de flori și chibrituri, care se plasau în locuri turistice, dansatori și chelnerițe în restaurante și cafenele, modele, vânzători ambulanți cu maimuțe sau papagali, dealeri de mâna a doua, cameriste (în special bone) cimpoieri sau flautiști. Toată această umanitate răspândită, era îmbrăcată în costume tradiționale, costume care s-au impus și s-au evidențiat în acel reflector unic din lume, care era Roma.
Artiștii străini, veniți din toate părțile Europei, chiar și din îndepărtata Rusie sau a Scandinaviei, zone impregnate de reminiscențele lor clasice, în prezența acelei lumi irepetabile a Romei, s-au trezit la o nouă viață și au cunoscut senzații și percepții noi, fiind entuziasmați, încântați și vrăjiți de frumusețea costumului Ciociara, ușor de identificat în anonimatul mulțimii amorfe și incolore a Romei: rochiile de un roșu superb, albastru spumant sau verde strălucitor ale femeilor voluptoase, cu pielea netedă și cu părul creț; de încălțările ciudate, dar atât de cunoscute ale bărbaților; de acele fizionomii arse de soare și brăzdate de oboseală. Această umanitate a reprezentat pentru artiștii și intelectualii străini adevărata și marea descoperire a călătoriei lor și, de asemenea, în imaginația lor, aceasta era reinterpretarea lumii rurale clasice, romane și grecești. Ceea ce vedeau în jur, atât de colorat, era pentru ei populația autentică a Romei. Romanii erau Ciociarii. Și la fel s-a întâmplat pe tot parcursul secolului care a urmat.
Costumul Ciociaro/a a fost literalmente eternizat de o imensă producție picturală, și prin urmare, pentru bunul cunoscător, imaginea sa este perfect clară și exhaustivă: deoarece nu există în lume niciun costum regional care să aibă o documentație atât de excepțională precum costumul mai sus menționat. Niciun costum – nici măcar cele mai cunoscute, precum costumul breton, olandez, tirolez, bavarez sau scoțian – nu se poate lăuda cu o documentație iconografică atât de bogată și variată, care se întinde pe o perioadă de 150 de ani.
Dacă inițiatorul genului poate fi considerat Hubert Robert cu o pictură dedicată în totalitate temei, datată din 1763, sunt puțini artiști europeni care, între sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea, să nu fi creat cel puțin o lucrare cu personaje din Ciociaria. Această observație este deja o sursă de adevărate răsturnări de situație, deoarece o realitate similară nu poate fi găsită într-o astfel de entitate în nicio eră a istoriei artei pentru niciun alt subiect. Atât de mare a fost și este astăzi succesul său. Numeroasele expoziții realizate de-a lungul anilor, la Roma, Paris, Monaco, Londra, Munchen, Berlin, etc, dovedesc acest lucru.
Dintre cei mai reprezentativi artiști, amintim aici pe Horace Vernet (pictor francez, 1789-1863), Louis Leopold Robert (pictor elvețian, 1794-1835), Theodore Gericault (pictor francez, 1791-1824), Giacinto Gigante (pictor italian, 1806-1876), Antonie Sminck Pitloo (pictor olandez, 1790-1837), Arnold Bocklin (pictor elvețian, 1827-1901), Anselm Feuerbach (pictor german, 1829-1880), Charles Arthur Fries (pictor american, 1854-1940), Carl Haag (pictor bavarez, 1820-1915), Franz Richard Unterberger (pictor austriac, 1837-1902), Antonio Fontanesi (pictor italian, 1918-1882), Karl Bryullov (pictor rus, 1799-1852), Arthur John Strutt (pictor englez, 1819-1888), Charles Lock Eastlake (pictor englez, 1793-1865), William Leighton Leitch (pictor scoțian, 1804-1883), Telemaco Signorini (pictor italian, 1835-1901), Giovani Fattori (pictor italian, 1825-1908), Silvestro Lega (pictor italian, 1826-1895), Francesco Hayez (pictor italian-1791-1882), Antonio Mancini (pictor italian, 1852-1930), frații Phillipo Palizzi (pictor italian, 1818-1889), Giuseppe Palizzi (pictor italian, 1812-1888), Gabriele Smargiassi (pictor italian, 1798-1882), William Adolph-Bouguereau (pictor francez, 1825-1905), Jean-Baptiste-Camille Corot (pictor francez, 1796-1875). Între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, mai ales modelul feminin ciociarian a devenit tema preferată a lui Edgar Degas (pictor francez, 1834-1917), Henri de Toulouse-Lautrec (pictor francez, 1864-1901), Pierre-Auguste Renoir (pictor francez, 1841-1919), Vincent Van Gogh (pictor olandez, 1853-1890), Paul Cezanne (pictor francez, 1839-1906), Pablo Picasso (pictor spaniol, 1881-1973), Giorgio De Chirico (pictor italian, 1888-1978), Gino Severini (pictor italian, 1883-1966), etc.
De-a lungul timpului, costumul Ciociaro devine sinonim cu „costumul italian” prin excelență, pierzându-și cumva originile tradiționale. O adevărată rușine, având în vedere enorma avere comercială pe care acesta l-a avut pe piața antichităților. De fapt, o producție imensă a fost realizată începând cu 1850 de către adevărați artiști romani și apoi comercializată ca suvenir al Romei, devenind aproape un gadget pentru pelerini și turiști, literalmente ea a fost transmisă în fiecare colț al Pământului. Această producție picturală se numește „pictură romană” sau „figuri romane” sau „pictură rurală romană”. Singurul subiect fiind întotdeauna numai Ciociaro. Totuși, titlul de „Ciociara Sheperd” sau „Ciociara girl” nu mai apare acum, deoarece „Ciociaro” nu mai există, acum fiind metabolizat de „roman”, deși noi știm că originile sale sunt cu totul diferite.
Prezența umanității Ciociara în istoria artei și-a asumat un rol și o valoare impunătoare și semnificativă, și, totodată indispensabilă, astfel încât ea a devenit un capitol al acesteia, denumită „pictură de gen italian”!
***
Surse bibliografice
Cărți:
- Ciociaria Sconociuta. Costume. Pittura del 1800. Notizie storiche. Civiltà. Veroli, 2002;
- Il Costume Ciociaro nell’arte europea del 1800. Isola del Liri, 2009;
- Modelle e Modelli Ciociari nell’arte europea a Roma, Parigi, a Londra 1800-1900. Isola delLiri2012;
- Orgoglio Ciociaro/Ciociari Pride. Isola del Liri, 2015.
Articole:
https://educalingo.com/ro/dic-it/ciociaro
http://altritaliani.net/article-il-costume-ciociaro-nell-arte/
https://altritaliani.net/article-modelle-e-modelli-ciociari-nella/
https://altritaliani.net/modelle-ciociare-nellarte-le-due-sorelle-unopera-di-rodin/
http://www.iowebbo.it/costume-ciociaro-costume-deuropa/
http://inciociaria.org/
https://www.eventiculturalimagazine.com/arte-e-cultura/pinacoteca-sul-costume-ciociaro/
Fotografii:
https://frosinone.italiani.it/costume-ciociaro/
Material elaborat de Daniela Sava, bibliotecar
Filiala Bâlea