Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a Românei, duminică, 1 Decembrie 2019, începând cu ora 12:30, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu invită publicul la vernisajul expoziției Anul 1919 în colecții sibiene, care va avea loc la Muzeul Asociațiunii din sediul istoric al bibliotecii (Corp A).
Sunt aduse la lumină și reunite cele mai valoroase documente istorice (foi volante, piese iconografice, carte curentă, publicații seriale) aflate în patrimoniul a trei instituții sibiene de prestigiu: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu.
Sunt valorificate expozițional materiale documentare care prezintă o serie de măsuri de ordin politic, administrativ, militar și economic, impuse de autoritățile centrale și locale (civile și militare), după realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918: restricții de circulație, interzicerea portului uniformei Armatei Austro-Ungariei, pedepsirea celor care sabotau funcționarea liniilor de comunicație (telefon, telegraf), a instalațiilor industriale, stabilirea programului de funcționare a spațiilor comerciale, limitarea consumului de băuturi alcoolice, aprovizionarea Budapestei cu produse alimentare, interzicerea declanșării grevelor funcționarilor publici, a lucrătorilor din industria minieră, instaurarea cenzurii.
„Ne bucurăm să avem, și în acest an, un eveniment dedicat zile de 1 Decembrie 1918. Expoziția Anul 1919 în colecții sibiene se înscrie în seria de evenimente dedicate Marii Uniri, organizate de Biblioteca Județeană ASTRA, începând din anul 2014 și până în prezent, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Prin intermediul acesteia, dorim să punem în evidență documente referitoare la aplicarea unor reguli de ordin economic, social ori militar, impuse de noile autorități în perioada ulterioară realizării Marii Uniri” subliniază Silviu Borș, director al Bibliotecii ASTRA.
Între anii 2014 – 2019, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Muzeul Național Brukenthal și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, au organizat un ciclu de expoziții prilejuite de împlinirea a o sută de ani de la Primul Război Mondial și Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918: 100 de ani de la Primul Război Mondial 1914-2014 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, iunie-iulie 2014); Relații româno-franceze în Primul Război Mondial 1916-1918 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, septembrie 2015); Caricatură și propagandă militară în Primul Război Mondial 1914-1918 (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, iulie-august 2016, itinerată la Muzeul de Istorie A. Sacerdoţeanu Vâlcea – septembrie 2016); Campaniile Armatei Române în anul 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, octombrie – noiembrie 2017); Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, noiembrie-decembrie 2018).
În data de 1 Decembrie 2018, la Muzeului Asociațiunii al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, a avut loc vernisajul expoziției Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind valorificat, astfel, fondul de documente aflat în patrimoniul instituției (adeziuni ale unor locuitori din comunități sibiene). În cadrul aceluiași eveniment cultural au fost lansate următoarele albume documentare: Românii în Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (lucrare editată în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu); Primul Război Mondial în colecția de iconografie a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu; Franța. O inimă care a bătut pentru Marea Unire (lucrare realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu); Campaniile Armatei Române în Comunicate Oficiale; Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (lucrare realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu și cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia).
În anul 2018, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al României, a fost trimis în format electronic materialul documentar etalat în cadrul expozițiilor organizate între anii 2015 și 2016, pentru a fi expus la sediile ambasadelor și centrelor culturale ale României, din Europa.
Astfel, expoziția Anul 1919 în colecții sibiene, se înscrie în obiectivele prioritare aflate în strategia de dezvoltare a județului Sibiu și vizează promovarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. De asemenea, vor fi expuse copii ale unor elemente din corespondența lui Alexandru Vaida – Voevod, aflat la Conferința de Pace de la Paris (1919), cu Iuliu Maniu, documente provenind din colecțiile Arhivelor Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu.
Expoziția este deschisă publicului timp de un an de zile, în programul de funcționare al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, str. G. Barițiu, nr. 5, Muzeul Asociațiunii, corp A, luni – vineri 8:00 – 16:00 sau la solicitare.
Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.