Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu propune publicului expoziția de documente intitulată „Decembrie 1989 – Revoluția Română”, prilejuită de împlinirea a 32 de ani de la evenimentele cunoscute sub denumirea Revoluția Română anti-comunistă din 1989. Aceasta cuprinde numeroase volume, editate în ultimele trei decenii, aflate în colecția Compartimentului Împrumut Carte pentru Adulți. Publicațiile expuse surprind și analizează evenimentele care au avut loc în marile centre urbane și la București, aducând la lumină detalii însemnate despre cronologia și dinamica mișcărilor decembriste.
Între lucrările expuse, semnalăm trei titluri care evocă evenimentele care au avut loc la Sibiu, în perioada Revoluției : „Zeul din labirint. Sibiu, decembrie 1989” (1992, 2014), scrisă de profesorul și publicistul Vasile Avram, „SIBIUL în revoluţia din decembrie 1989” (1990), semnată de prof. Paul Abrudan și „Să nu uităm! Mărturii și mărturisiri despre evenimentele din decembrie 1989, de la Sibiu” (2018), realizată de Neculae Tudosoiu.
„Nu știm nici măcar ce a fost această Revoluție. Un plan de dinainte gândit și executat la momentul potrivit de către niște oameni mai mult sau mai puțin providențiali; o acțiune spontană, scăpată de sub controlul necesității, dezlănțuită de niște mase de oameni care știau ce vor dar nu prea știau ce fac? Ori poate pur și simplu un sprint al Istoriei zăngănind din armele fenomenalității, un capriciu al timpului iremediabil trecând și confruntându-se la colțuri de milenii cu fenomene miraculoase și inexplicabile?
Dar oricât de nebuloase ar fi încă evenimentele, oricâte mistere va mai trebui să descâlcim până când adevărul faptelor va ieși la iveală, cert este un lucru: că în decembrie 1989 au murit oameni. Cei mai mulți fără altă vină decât de a fi existat pur și simplu ca oameni vii și sociabili.”, nota Vasile Avram în Argumentul volumului său.
Pasionații de istorie și cei interesați de istoria recentă a României sunt invitați să consulte la sală sau să împrumute acasă documentele prezentate.
Expoziția documentară este deschisă publicului în perioada 21 – 31 decembrie 2021, la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți (Str. George Barițiu, nr. 7, etajul 4), în programul de funcționare al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Pentru informații suplimentare, vă invităm să accesați:
http://www.bjastrasibiu.ro:8080/liberty/libraryHome.do
https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured?media=all&src=lib
http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/
https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra/
https://www.instagram.com/bjastrasibiu/
https://www.youtube.com/channel/UCbC69KdQkufZEf_3m_h-42A
bibliosuport[at]bjastrasibiu[.]ro
***
Toate proiectele și activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.