Gheorghe Lazăr – 200 de ani de la moarte

Gheorghe Lazăr (n. 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig, județul Sibiu) la 200 de ani de la moarte

Cărturar iluminist român. Propagator al ideilor Școlii Ardelene în Țara Românească, unde a fondat învățământul în limba română. Profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu (1812-1816). Întemeietor al Școlii de la Sf. Sava din București (1818-1821), prima școală superioară românească. Prin lucrările lui a contribuit la crearea terminologiei științifice și tehnice românești. Participant la Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 în Țara Românească. Model de cărturar care și-a dedicat viața emancipării, libertății și unității naționale a românilor.

Gheorghe Lazăr vede lumina zilei la 5 iunie 1779, ca întâiul născut între cei șase copii ai lui Gheorghe și ai Mariei Lăzăroae, țărani din Avrig, localitate situată la poalele Munților Făgăraș, pe Valea Oltului. A învățat în satul natal (1791-98), apoi și-a continuat studiile la Gimnaziul călugărilor piariști din Cluj (1799-1801), continuând mai apoi la Gimnaziul din Sibiu (actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”) (1801-1802).

În 1802 s-a reîntors la Cluj unde a făcut studii de Filosofie și Drept până în 1806. Încă de la începutul anului 1806, fiind la studii în Cluj, a solicitat Consistoriului din Sibiu un stipendiu, adică o bursă anuală pentru continuarea studiilor la Viena. În urma recomandării vicarului Nicolae Huțovici (scaunul episcopal fiind vacant) este admis ca bursier la Universitatea din Viena, acordându-i-se 200 de florini din fondul sidoxial al eparhiei, constituit din taxele anuale pentru nevoile Bisericii plătite de familiile ortodoxe.

Tot în același an, 1806, pleacă la Universitatea din Viena ca să studieze Teologia catolică, unde a urmat cursuri de Exegeza Vechiului și Noului Testament, Dogmatică, Apologetică, Morală, Filosofie, Istorie bisericească, Pastorală și Drept canonic. A avut cunoștințe nu numai în domeniul teologic, ci și preocupări de Inginerie și Topografie, Lingvistică, Matematică, Fizică, Chimie și Medicină ș. a. Așa se face că Gheorghe Lazăr și-a desăvârșit aici pregătirea, iar studiile sale enciclopedice i-au deschis un orizont luminist. La sfârșitul anului 1809 revine pentru o scurtă perioadă de timp în țară, sperând să ocupe scaunul episcopal din Sibiu, lăsând la Universitatea vieneză amintirea unui „om de talent, distins prin multă sârguință, râvnă și moralitate”. De la Sibiu pleacă la Carloviț pentru a face studii de teologie ortodoxă, în vederea hirotonirii ca preot. Mitropolitul sârb Ștefan Stratimirovici însă nu l-a acceptat, ca urmare a unor reclamații ale protopopului Gheorghe Haines din Sibiu, directorul școlilor naționale neunite din Ardeal, și în plus pretextând că Lazăr nu știa slavonește și că se dăduse drept catolic și unit – artificiu uzitat adesea în Transilvania, pentru ca băieții ortodocși să nu fie discriminați și lipsiți de accesul la școli mai înalte. În acest fel, calea deschisă către episcopie i s-a năruit tânărului teolog din Avrig. Argumentele contra au fost respinse însă de Cancelaria aulică în raportul către Împărat, de aceea, Gheorghe Lazăr va fi hirotonit la Sibiu.

La începutul anului 1810 a plecat din nou la Viena, unde a audiat cursurile de Teologie pastorală și a găsit de cuviință să traducă în românește lucrări de factură popular-moralizatoare, precum: Învățăturile morale pentru băieți ale pedagogului Johann Heinrich Campe, Istoria lui Ioan Moritz și a copiilor săi, Istoria morală a împăratului Octavian și a soției sale, Învățătura ortodoxă sau Catehismul mitropolitului Platon Levșin al Moscovei (din germană), toate pierdute.

Gheorghe Lazăr a adresat mai multe memorii Curții imperiale prin care solicita sprijin pentru neamul său care „zace în adâncul întuneric”. A primit 300 de florini în mai 1810, apoi în septembrie 100 de florini. În februarie următor a primit din nou 100 de florini ca să se întoarcă acasă, cu recomandarea de a se prezenta la noul episcop Vasile Moga, pentru a fi „instruit în cunoștințele dogmatice și rituale ale Bisericii sale” și cu promisiunea că va fi promovat dacă este vrednic. Cu alte cuvinte, Lazăr și-a continuat studiile până în martie 1811, când a părăsit definitiv capitala imperiului. Reîntors în Transilvania, la 15 martie 1811 Gheorghe Lazăr și-a început activitatea ca profesor la școala de preoție de la Sibiu, la care a funcționat – cu o întrerupere din toamna anului 1811 până la începutul anului 1812 cât a stat la Brașov –  până la sfârșitul anului 1815.

Între timp, episcopul Vasile Moga, hirotonit arhiereu cu sediul la Cluj, cere Guvernului Transilvaniei să-i aprobe instalarea ca episcop la Sibiu, cerere admisă. Nu se știe motivul neînțelegerii dintre episcop și Gheorghe Lazăr și ce l-a determinat pe acesta din urmă să plece la Brașov, cert este că a fost adus la Sibiu sub pază, iar din anchetă a reieșit faptul că fusese plătit ca dascăl cu bilete de bancă devalorizate și doar o cincime din salariul lunar. Lazăr nu-și cerea decât dreptul la un salariu corespunzător pregătirii și muncii prestate. Ca urmare, Guvernul a dispus achitarea salariului său, iar Lazăr a reluat cursurile de la Sibiu. În tot cazul, în ianuarie 1812 se plângea Consistoriului de lipsa de interes a candidaților, impunând respectarea orelor, solicitând și introducerea unor norme în munca de profesorat. Neînțelegerile dintre episcopul Vasile și profesorul Lazăr se adâncesc, mai ales când acesta din urmă adresează un memoriu Guvernului din Cluj prin care cere ca școala să fie subordonată direct Guvernului din Cluj sau Primăriei din Sibiu. Profesorul Lazăr preda șase ore zilnic, un curs de Dogmatică și de Morală, după Catehismul lui Platon al Moscovei tradus de el la Viena, Cântările bisericești, Tipicul și Practica liturgică. Se plânge de greutatea predării Cântărilor și a Tipicului, încredințate lui Moise Fulea adus de episcop la moartea preotului Gheorghe Haines (mart. 1812).

Un alt demers important al său a fost să ceară Guvernului aprobarea traducerii sale făcute Catehismului mitropolitului Platon Levșin după o versiune germană, dar episcopul Vasile propune altă lucrare, ofensat fiind că Lazăr trecuse peste autoritatea sa. În martie 1815 trimite manuscrisul lui Compendiu de Geografia Transilvaniei care a primit aviz favorabil spre a fi întrebuințat în școlile românești, iar în aprilie 1815 a prezentat o altă lucrare a sa Gramatica româno-germană, manuscris trimis însă spre revizuire, sugerându-i-se să urmeze calea ierarhică. Din păcate, nici una dintre cele trei lucrări ale sale nu a văzut lumina tiparului. Cearta lui cu Vasile Moga, temperamentul său intransigent, obiceiul de a spune direct, fără înconjur ce gândea, ostilitatea dușmanilor invidioși pe inteligența și cultura sa,  și, colac peste pupăză, un mic discurs politic în care și-a exprimat admirația față de Napoleon Bonaparte, toate acestea îl îndepărtează treptat de cariera ecleziastică. Închinarea paharului în spațiul public în cinstea Împăratului era un gest de neconceput, date fiind permanentele războaie dintre Imperiul Habsburgic și Napoleon, așa se face că Gheorghe Bánffy, Guvernatorul Transilvaniei, înaintează un raport Curții de la Viena propunând ca Lazăr să fie pedepsit cu zece zile de arest și semnarea unei declarații cum că își va schimba atitudinea față de Moga. În octombrie 1815 Gheorghe Lazăr este suspendat din postul de profesor. Regretatul Pr. Prof. Acad. Mircea Păcurariu a sintetizat astfel sfârșitul apostolatului lui Gheorghe Lazăr la Sibiu: «plecarea lui la București a fost o pierdere pentru Biserica din Ardeal, dar un mare câștig pentru întreaga cultură națională, contribuind, prin munca sa, la  „regenerația românilor”, cum scria Ion Heliade Rădulescu» (Păcurariu, 2002, p. 59). Ia calea Brașovului în calitate de dascăl în familia logofetesei Ecaterina Bărcănescu.

Întemeietor al Școlii de la Sf. Sava din București (1818-1821), prima școală superioară românească.

Niște hrisoave – primul din 1814 – reflectă preocuparea atât a lui Vodă Caragea, cât și a epitropilor însărcinați de el cu reorganizarea școlilor sub impulsul ideilor luministe; el numea eforii stabilindu-le veniturile, examenele și vacanțele. Un alt hrisov din 1816 prescria amănunțiti cursul învățăturii. Alături de materiile predate de patru dascăli – Litere, Științe, Limbi, Istoria și Geografia, Caragea introduce un curs de știința Dreptului pe care o preda Marele Clucer Nestor. Printr-un alt hrisov din decembrie 1817  s-a stabilit  o comisie ce a elaborat regulamentul școlilor. Tot aceeași comisie, în raportul către Domn, cere înființarea unei școli românești la Sf. Gheorghe, unde predase până atunci numai dascălul slavon. Pentru cursul de Științe în română, Eforia nu putea să îl recomande decât pe inginerul Gheorghe Lazăr. Mai mult, eforii i-au înaintat principelui cererea, prin anaforaua din decembrie 1817, pentru înființarea la București a Colegiului în limba română, care să-l înlocuiască pe cel grec. După aprobarea dată de Caragea și cu susținerea lui Constantin Bălăceanu, Grigore Dimitrie Ghica și a lui Iordache Golescu, Liceul a fost inaugurat în clădirea de la Sf. Sava, unde Gheorghe Lazăr, numit dascăl la 24 martie 1818, și-a desfășurat programul de învățământ în limba română, începând din august același an. Cursurile s-au desfășurat în limba română, exact ca la aceea de la metohul Măgureanu, fiind susținute de Lambru Photiade, Ștefan Komitas, iar apoi Constantin Vardalah, Neofit Duca și Veniamin din  Lesbos – ambii foști directori la școala grecească. Programul dascălului ardelean era unul ambițios: la Școala Sf. Sava se preda Matematica (Manualul Aritmetica matematicească), Geometria, Trigonometria (după acest curs a scris Trigonometria cea dreaptă în 1821, păstrat și astăzi), Algebra, Geografia, Geologia ș. a., Gheorghe Lazăr alcătuind și două manuale de „agrimensură” (1820-1821), înlesnindu-le inginerilor topometri metode de întocmirea hărțile moșiilor boierești și mănăstirești (toți formați în jurul lui, iar în spațiul moldav lui Gheorghe Asachi). De altfel Lazăr a trasat el însuși Planurile moșiilor Obislavul (1818) – fostul județ Vlașca și  Fântânelele (1820), județul Ilfov, aceasta împreună cu colegii de la Sf. Sava. Îi lăcrimează ochii de bucurie când îi vedea pe grămătici și pe târcovnicii panachideri (panachida era tăblița sau placa de metal, de piatră sau de lemn, folosită în trecut de școlari pentru a învăța să scrie). Pe lângă cursurile amintite, a scris un capitol de Geometrie, alcătuind și cursuri de Filosofie generală, Logica și Metafizica, preluate după Kant, și acestea pierdute. Dintre elevii lui Lazăr cei mai cunoscuți amintim pe I. Heliade Rădulescu, Petrache Poenaru, Eufrosin Poteca, Christian Tell, Scarlat Rosetti – cel care îi va ridica și statuia la Avrig, Marin Serghiescu, Alecu Basarabescu (Pârnuță, 1973, p. 58-59). Profesorul Axente Creangă de la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu a editat lucrarea Scrierile matematice ale lui Gheorghe Lazăr în semn de omagiu patronului spiritual al Liceului sibian, în care a învățat el însuși.

La Serbarea zilei patronului Liceului Sf. Sava aniversată în 5 Decembrie (s. v.) din 1891, viitorul mare bibliograf și academician Ion Bianu, la acea vreme profesor la importanta instituție de cultură, precizează că elevii și profesorii Școlii lui Gheorghe Lazăr au fost conducătorii națiunii și ai țării, ei au fost scriitori de frunte în renașterea noastră literară (Bianu, 1891, p. 3).

Participant la Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 în Țara Românească

Răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821 l-a prins pe Lazăr în București. Mulți contemporani au adus mărturii cu privire la participarea directă a lui Gheorghe Lazăr la mișcarea revoluționară din 1821. Ion Heliade-Rădulescu și Christian Tell scriau că era zilnic la Cotroceni, unde își instalase tabăra Tudor Vladimirescu (Vezi corespondența lui G. Barițiu cu I. Eliade privitoare la Gh. Lazăr și Bogdan-Duică, Popa-Lisseanu, p. 262), fiind un veritabil sfetnic militar.

Și Alexandru Papiu Ilarian scrie că Lazăr îi învăța pe panduri să facă afeturile (patul tunului) și cum să tragă cu tunurile, De asemenea, el îi face și un portret succint al lui Lazăr: „Lazăr era un om înalt, uscățiv, cu favorite, îmbrăcat în haine ungurești… cânta și la vioară” (haine ungurești însemna haine europene diferite total de cele ale protipendadei bucureștene). Ceea ce este cert este faptul că amândoi, și Vladimirescu și Lazăr, au fost însuflețiți de o aprinsă iubire de neam, pe care îl voiau liber, scăpat de robia fanariotă care ținea Țara și pe români mult în urma națiunilor europene care își făureau propria lor cultură și își clădeau propriul destin conform aspirațiilor lor legitime și firești.

Activitatea atât de prodigioasă a lui Lazăr în București s-a încheiat în vara anului 1823. Bolnav de plămâni este adus de fratele său Onu, în Avrigul natal, petrecut până la Băneasa de elevii săi Heliade Rădulescu și Christian Tell, viitorul general și ministru. S-a ridicat la ceruri în ziua de 17 septembrie 1823, fiind îngropat în cimitirul din fața bisericii din Avrig, în care a fost botezat și în care s-a rugat în anii copilăriei.

George Barițiu socotește numele lui Lazăr sinonim cu o Renaștere. Mihail Kogălniceanu îl numea marele daco-roman, iar Nicolae Bălcescu, student și el mai apoi la școala întemeiată de Lazăr, îl va numi stâlp de temelie naționalității române,ca unul ce a propagat ideea unității sale. Nicolae Iorga spune că el a fost cel dintâi învățător de ideal național.

În Pantheonul personalităților din Parcul ASTRA se află bustul lui Gheorghe Lazăr ca o recunoaștere a meritelor sale deosebite ale celui care și-a pus amprenta la vremea sa, pe veacul său și pe vecii vecilor românești.

 

Bibliografie selectivă:

1. Ion Bianu, Despre cultura și literatura românească în secolul al XIX-lea, București, 1891. Vezi și online, la adresa web https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=hvd.hwlftt&seq=5, accesată la 14 septembrie 2023.
2. Bănescu, Nicolae. ,̡,Academia” grecească din București și Școala lui Gheorghe Lazăr: contribuții la istoria învățământului românesc: cuvânare festivă rostită la deschiderea anului universitar 1923-1924 (Extras din Anuarul universitar 1923-4). Cluj, Institutul de Arte Grafice Ardealul, 1925.
3. Păcurariu, Mircea, Prof. Acad. Apostolatul lui Gheorghe Lazăr la Sibiu, în: Cărturari Sibieni de Altădată, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002, p. 56-62.
4. Bogdan-Duică, G. Gheorghe Lazăr. București, Tip. „Cultura Națională“, 1924, 24, 5. 163 p. [Extras din „Academia Română. Memoriile secțiunii literare“ Seria III, Tom. I, Mem. 6, p. 135—297].
5. Bogdan-Duică, G.; G. Popa-Lisseanu. Vieața și opera lui Gheorge Lazăr. București, Tipografia „Jockey-Club“, 1924. O găsiți și la adresa web https://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/82240/6/BCUCLUJ_FG_206465_1924_0001_p_2.jpg, accesată la data de 15 septembrie 2023.
6. Cândea, Romul, Dr. Epoca lui Gheorghe Lazăr. În: Glasul Bucovinei. Cernăuți, 1924, Ianuarie 17, an. VII, no. 1452, p. 2. — 1924, Ianuarie 17, an. VII, no. 1453, p. 2; 1924, Ianuarie 23, an. VII, no. 1456, p. 12. — 1924, Ianuarie 24, an. VII, no. 1457.
7. Georgescu, Ioan, Gheorghe Lazăr, la o sută de ani de la moartea lui. Sibiiu, Tip. G. Haiser, 1923. Recensie de: N. I[orga]. Revista istorică, București, 1924.
8. Lupaș, I. Câteva informațiuni privitoare la Vasile Moga și Gheorghe Lazăr ca student în Cluj. În: Anuarul Institutului de Istorie Națională, Cluj. 1923, an. 11, p. 377-381.
9. Lupaș, I. Pentru ce a părăsit Gheorghe Lazăr Ardealul? În: Cultura Poporului. Cluj. [$i in] America-România. Cleveland, O., 1923, Octomvrie 30, an. XVIII, no. 256, p. 3.
10. Milicescu, Emilia Șt. Gheorghe Lazăr (1782-1823), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982.
11. Pârnuță, Gheorghe. Gheorghe Lazăr: contribuția sa la dezvoltarea învățământului. București, Editura Științifică, 1973.
12. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula. Gheorghe Lazăr, Învietorul. Sibiu, Editura Agnos/Editura Andreiană, 2009.

Material documentat și realizat de Irina Racovițan, Serviciul Cercetare Științifică