S-a născut la Sibiu, la data de 6 septembrie 1935, într-o familie de intelectuali. Mama sa, Lucia Maria Stroia (1898-1948), fiica protonotarului Sibiului Ștefan Stroia, a fost profesoară de matematică la Liceul de fete „Domnița Ileana” din Sibiu (fosta Școală Civilă de Fete a ASTREI), din anul școlar 1919/1920 până în anul 1948, când se stinge prematur din viață, răpusă de un cancer galopant, la vârsta de 50 de ani. Tatăl, Silviu Țeposu (1892-1979), a fost unul din reputații profesorii de istorie din prima generație de după Marea Unire din 1918 de la prestigiosul liceu „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, profesor la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie în perioada interbelică, precum și la alte licee în perioada comunistă. În același timp a fost inspector al învățământului secundar (din 1925), pe urmă inspector general școlar, ocupându-se îndeosebi de școlile minorităților naționale. Silviu Țeposu fost un conferențiar de excepție al ASTREI, un orator înnăscut – talent pe care i l-a transmis fiicei sale. Silviu Țeposu s-a aflat vreme îndelungată la conducerea Asociațiunii ASTRA – Filiala (Despărțământ) centrală din Sibiu și în Comitetul ei Central, fiind ales și vicepreședinte al Asociațiunii, în perioada 1945-1947, înainte de desființarea ei de către comuniști.
După absolvirea Liceului de Fete nr. 2, fost „Domnița Ileana”, se înscrie la Facultatea de Istorie a Universității „Victor Babeș” din Cluj. Studenția din anii 1952-1956 și-o petrece consacrându-și timpul pentru studiul antichității și arheologiei, iar practica o desfășoară cu seriozitate (și pasiune) pe șantierele arheologice de la Cașolț, Calbor, Boița, Moigrad, Soporul de Câmpie. Dintre profesorii clujeni sub a căror îndrumare s-a format, amintim pe: prof. Constantin Daicoviciu, ce coordona studiile antice la Cluj, profesorul și istoricul de artă Virgil Vătășianu (sibian), care o va impresiona prin eleganța expunerilor, profesorul Mihail Macrea (fost elev al lui Silviu Țeposu).
Cu studiile universitare încheiate cu succes, devine preparator, apoi asistent și lector cu delegație la Catedra de Istorie de României a Universității Clujene (1956-1969). Acum publică primele articole: „O gemă gnostică în Muzeul Istoric din Cluj” (în Activitatea Muzeelor, II, 1956, p. 135-138, în colaborare cu N. Gostar), „Un nou abraxas de la Porolissum” (în Studii și cercetări de Istorie Veche, X, 1959, 2, p. 463-467), „Gemele şi cameele din Muzeul Arheologic din Cluj” (în Omagiu lui Constantin Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 525-534). S-a specializat și s-a făcut cunoscută în lumea științifică europeană ca istoric al artei antice din Dacia. Tot din perioada clujeană, încep preocupările privind așezarea romană de la Micia, șantier pe care îl va conduce cu rezultate notabile, concretizate în rapoarte și studii în publicate în reviste de specialitate.
Părăsește Clujul, pentru postul de inspector la Consiliul Culturii (1969-1970), iar din 1971 devine șef de secție și membru fondator al Muzeului de Istorie din București, calitate prin care organizează selecția obiectelor ce vor constitui expoziția permanentă de aici. În anul 1977 își susține teza de doctorat intitulată Monumente funerare din Dacia Superior și Dacia Porolissensis, și condusă de prof. M. Pippidi, lucrare care va fi tradusă în engleză la vestita colecție British Archaeological Reports de la Oxford, în anul 1982.
Din anul 1975 devine membru în Comitetul Științific Internațional al LIMC (Lexikon Iconographicum Mythologiae Classicae, la ale cărei întruniri la congrese internaționale sau la Fundația Hardt pentru Studiul Antichității Clasice din Geneva (vezi https://www.fondationhardt.ch/ și foto cu Doamna Lucia Marinescu-Țeposu, în 1988) ș. a., va lega prietenii științifice și de suflet: cu marii prieteni dispăruți prof. Olivier Reverdin și Lili Kahil, apoi profesorii și cercetătorii Lietta de Salvo, Bruno Tripoli, André Hurst, Ernst și Susana Künzl, Walter Meier-Arendt, Annemarie Kaufmann-Heinimann și alții.
Doamna Lucia Ana Marinescu participat la organizarea unor expoziții arheologice românești la Köln, Roma și Viena (Römer in Rümanien, 1969; Die Daker, 1980; Civiltà romana in Romania, 1970).
Revoluția din 1989 a găsit-o pe Doamna Marinescu la conducerea Muzeului de Istorie, ca director interimar, iar după revoluție director în funcție. În calitatea sa de pedagog înnăscut, a format generații întregi de arheologi, mulți dintre ei i-au trimis articolele științifice și cărțile, cu dedicații deosebite, în semn de apreciere, recunoștință și dragoste către profesoara lor, Doamna Lucia Ana Marinescu-Țeposu.
(material realizat de Irina Racovițan)