📔 Joi, 20 octombrie 2022, la ora 17:00, în Sala Festivă a Bibliotecii #ASTRA Sibiu, va avea loc lansarea volumului „Brukenthal 300, un om, un muzeu, o istorie”, lucrare care reflectă personalitatea și pasiunile Baronului Samuel von Brukenthal, întemeietor al multora dintre colecțiile muzeului sibian.
📔 Realizat de muzeografele Raluca Maria Frîncu și Raluca Maria Teodorescu și apărut în acest an la Editura Muzeului Național Brukenthal, volumul este dedicat împlinirii a trei secole de la nașterea Guvernatorului Transilvaniei și este structurat în cinci capitole: 1. Personalitatea (date despre biografia, activitatea politică și blazonul familiei); 2. Pasiunile (bibliofilia, artele plastice, antichitățile, mineralogia și agricultura); 3. Reședințele (Sibiu și Avrig); 4. Testamentul baronului; 5. Muzeul Brukenthal după 1817.
Alături de autoare, invitați în cadrul evenimentului de lansare a volumului amintit vor fi dl. Alexiu Tatu, director al Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, dl. Alexandru Constantin Chituță, manager interimar al Muzeului Naţional Brukenthal și dl. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Evenimentul de prezentare a cărții „Brukenthal 300, un om, un muzeu, o istorie” dă startul Conferinței Internaționale „Militaria Maedievalia. Relații Interetnice în Sudul-Estul Europei”, care va avea loc vineri, 21 octombrie 2022, în Sala Festivă a bibliotecii publice sibiene.
Vă așteptăm cu drag!
***
Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cercetare #documentare #comunicare #LansareDeCarte #istorie #Brukenthal