Ne bucurăm că Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Filiala Bâlea a primit câteva noutăți editoriale care vor încânta iubitorii de cărți, respectiv utilizatorii frecvenți ai bibliotecii, atât la categoria copii, adolescenți, cât și la categoria adulți. Acestea vor fi așezate la raftul de noutăți și puse la dispoziția cititorilor.
La categoria copii aș menționa o parte din titlurile primite:
- pentru cei care iubesc benzile desenate, adică romanul grafic menționez: Jurnalul unui puști, vol. 11, Însemnările unei puștoaice, vol. 8 și 10, Marele Nate, vol. 1-5;
- pentru cei dornici de aventuri: Grădina de la miezul nopții, Castelul din pod, Odiseea lui Ollie, Erus și Valea răbdării, Erus și Valea Generozității, Fetița căreia nu-i plăcea numele său, Fetița care a salvat Crăciunul, iar pentru o aventură în grădină pot să călătorească împreună cu Ana Blandiana prin Întoarcerea lui Arpagic;
- și pentru că e vacanță puteți pleca în călătorie cu Ema și Eric pentru a descoperi lucruri interesante și distractive sau, pentru că timpul le permite, copiii pot să vizioneze cele două DVD-uri primite în bibliotecă: Bunul Dinozaur sau Marele Uriaș Prietenos;
- iar ca să dobânească informații mai complete, atât copiii, cât și adolescenții pot consulta în bibliotecă Marea Enciclopedie a elevului și Listomania – Un univers fascinant organizat într-o enciclopedie vizuală.
La categoria adolescenți aș menționa următoarele titluri:
- Pentru iubitorii de lectură: Cititorul din peșteră, Tuturor băieților pe care i-am iubit, Cronicile Familiei Kane: Tronul de foc (pentru cei care-l iubesc pe Rick Riordan și au citit seria Percy Jackson și Olimpienii);
- pentru iubitorii de istorie: Mihai Viteazul, Regina Maria, Mircea cel Bătrân și Radu Negru Vodă.
- pentru iubitorii de legende: Flori de primăvară în legende sau Legende despre ape.
La categoria adulți menționez:
- la literatura universală (belestristică): Femei care aleargă cu lupii, Stâlpii pământului a lui Ken Follett, trei titluri noi la Jojo Moyes: Un bilet pentru Paris, În căutarea unui destin, Eu, și totuși alta, continuarea bestsellerurilor Înainte să te cunosc și După ce te-am pierdut, Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate, Istambul de Orphan Pamuk, Sticletele de Donna Tartt, Citind Lolita în teheran și Lucruri nespuse de Azar Nafisi;
- la literatura romănă: Declarație de iubire de Gabriel Liiceanu, Guadalajara de Iulian Popa și Cartea secretelor de E. O. Chirovici;
- mămicile care au născut sau care vor naște se pot bucura de titlul Mama și copilul, Editura medicală;
- pentru dezvoltare personală aș aminti aici: Cele șapte medalii ale succesului: Povestiri pentru părinți și copii, Câteva motive să iubești viața și Desfătările și mâhnirile muncii a lui Alain de Botton.
Vă urăm concediu plăcut tuturor cititorilor și totodată, vacanță frumoasă copiilor! Nu uitați să vă distrați, dar vă invităm și să petreceți un timp plăcut în compania cărților!
Program Filiala Bâlea
Luni și joi: 10:00-18:00
Marți: 8:00-16:00
Miercuri: 8:00-17:00
Vineri: 8:00-15:00
Bibliotecar Daniela-Carmen Sava,
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu,
Filiala Bâlea, str. Bâlea, bl. 9
tel. 0369/807053