Eşti un elev cu rezultate excepţionale, vrei să studiezi în Statele Unite, dar provii dintr-o familie cu venituri mici?
EducationUSA, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti, lansează competiția pentru programul Opportunity Funds 2017, dedicat elevilor de liceu din clasele X-XI, care au nevoie de susţinere financiară pentru a aplica la studii în Statele Unite. Fondurile nu acoperă taxele de şcolarizare şi întreţinere în SUA, ci sunt destinate facilitării procesului de aplicaţie.
Condiţii de eligibilitate
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
• Să aibă cetăţenie română sau să fi primit azil politic în România
- Să fie liceeni în clasele X-XI
- Să aplice la programe de licenţă în cadrul unor colegii sau universităţi acreditate din Statele Unite care oferă ajutor financiar integral
- Să poată demonstra o nevoie financiară reală
- Să aibă rezultate academice deosebite şi să dovedească potenţial de leadership
Programul acoperă:
Faza I – Pregătirea aplicaţiei
- Sesiuni de consiliere educaţională susţinute de Fulbright-EducationUSA şi costul testelor standardizate (SAT, TOEFL)*
- Costul traducerii şi expedierii documentelor
- Taxele de aplicare la universităţi
* rezultatele obţinute la testul TOEFL din Faza I vor fi decisive în trecerea la faza aplicării la universităţi, în funcţie de baremul minim stabilit
Faza II – Odată ce candidatul a fost acceptat de o universitate din Statele Unite după ce a trecut prin Faza I a programului Opportunity Funds – Romania
- Taxele asociate vizei de studiu
- Costul biletului de avion
- Alocaţie pentru prima lună de trai ca student în Statele Unite (settling-in allowance)
Odată admişi în programul Opportunity Funds, elevii selectaţi vor participa în mod obligatoriu la un program de sesiuni lunare de consiliere educaţională gratuite susţinute de echipa Fulbright-EducationUSA online şi/sau la sediul Fulbright-EducationUSA Advising Center.
Procesul de aplicare la programul Opportunity Funds
Termen-limită: 4 decembrie 2016
- Candidaţii vor completa un profil personal şi vor încărca documentele solicitate la adresa:
https://www.educationusa.info/secure/apps/student/registration/center/EUR-RO-010până la data de 4 decembrie 2016.
Profilul completat online va include: informaţii despre candidat, obiectivele de studiu, documente financiare care să ateste necesităţile financiare în vederea aplicării la studii în SUA, eseu personal.
Documente şi adeverinţe solicitate:
– foile matricole din liceu din clasele IX-XI
– dovada veniturilor mici ale familiei: documente financiare sau adeverinţă de şomaj/incapacitate de muncă
– dovada cheltuielilor lunare/număr de persoane în familie
* În caz că nu aţi susţinut niciun test până la momentul depunerii aplicaţiei, nu este necesară completarea acestei secţiuni din portalul aplicaţiei. De asemenea, nu trebuie încărcat bugetul estimativ din secţiunea „Supporting Documents”.
Finaliştii vor fi anunţaţi în cursul lunii ianuarie 2017.
Pentru informaţii şi lămuriri suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de email feac@fulbright.ro sau la numărul de telefon 021.231.90.15.
–––-
EducationUSA este o reţea de centre de consiliere pentru studii universitare şi postuniversitare în Statele Unite finanţată de Departamentul de Stat american pentru a oferi informaţii imparţiale şi detaliate candidaţilor internaţionali interesaţi să studieze la nivel de licenţă, masterat şi doctorat în SUA.