Patriciu Barbu (1842-1902), avocat, proprietar, membru marcant al Partidului Național Român, membru fondator al ASTRA, director executiv al Institutului de credit Banca „Mureșiană”, memorandist

Patriciu Barbu – avocat, proprietar, membru marcant al Partidului Național Român, membru fondator al Asociaţiunii pentru literatura şi cultura poporului român, director executiv al Institutului de credit Banca „Mureșiană”, memorandist

Dintre personalitățile marcante de la mijlocul veacului al XIX-lea până la începutul sec. al XX-lea care au militat pentru libertatea și unitatea poporului român, Patriciu Barbu este exponentul cel mai de seamă al vieții politice, culturale și economice din ținutul Reghinului.

S-a născut la 27 august 1842 în Galtiu, județul Alba. A început să pătrundă tainele cărții la școala confesională din sat. Dovedind sârguință la învățătură, a fost călăuzit de părinți înspre studii liceale la Alba lulia şi Blaj, iar mai apoi, beneficiind de o bursă din Fundațiunea Romanțai a frecventat cursurile Academiei de Drept din Sibiu în perioada 1863-1867. Menționăm că 1925 de bursieri au beneficiat de bursele Simion Romanțai în perioada 1844-1920, suma totală a burselor ajungând la 497820[1]. Patriciu Barbu a funcţionat la Tribunalul urbarial din Odorheiul Secuiesc din 1861 până în 1871, apoi în calitate de „cancelist” la Judecătoria din Bistrița în anul 1871, aici fiind singurul român din instituție, alături de Ladislau Pap de Zaprocz. Această situație fusese semnalată de Iacob Mureșianu în Gazeta Transilvaniei de la finele anului 1871, printr-o statistică la zi a numirilor la judecătoriile din Brașov, Făgăraș, Sibiu, Sighișoara, Bistrița, Cincu, Rupea, Cluj ș. a. El își atenționa cititorii că prea puține sunt decretele conferite românilor, neținându-se seama de proporțiunea numerică a natiunei si a barbatiloru ei mai apţi in comparatiune cu alţii și pleda pentru Academia de drepturi a românilor – dorința testamentară a lui Avram Iancu (1824-1872), semnată la Câmpeni încă din 20 decembrie 1850.

Prin căsătoria cu Elena Grecu (1848-1900), fiica renumitului comerciant al Reghinului săsesc – Petru Grecu, Patriciu Barbu s-a stabilit la Reghin la data de 1 mai 1875, legându-și definitiv numele de istoria acestui oraș, important centru al intelectualității românești din regiune. Au avut un fiu, Parteniu Barbu, care a urmat la rândul lui studii (inclusiv doctoratul la Facultatea de Drept și Științe politice a Universității Ferencz Jozsef din Cluj, în iulie 1899) și carieră juridică.

Patriciu Barbu a părăsit postul de funcționar judecătoresc și a trecut la avocatură, și perseverând în munca sa, a reușit să își creeze o situație materială bună. Încă din această perioadă de început a activității lui a ajutat românii din Tofalău (jud. Mureş) expropriați (1869), contribuind cu sume de bani. La fel, un mare ajutor a oferit fraților români răniți în Războiul de Independență (1877-1878), prilej cu care Patriciu Barbu a strâns colete pentru a susține Armata Română ai cărei ostași luptau la sud de Dunăre. independenţei. După izbucnirea războiului ruso-româno-turc, cu toată opoziţia autorităţilor austro-ungare, Patriciu Barbu a înfiinţat Centrul de colectare din Reghin, pentru a aduna ajutoare băneşti şi materiale, centru pe care l-a condus eficace. Folosindu-se de birou-i avocaţial şi de relaţiile sale cu localităţile din vecinătate, el a strîns contribuţii băneşti de la 113 persoane, în sumă de 73,20 florini şi 9 lei aur, precum şi importante contribuţii materiale — scame, pînză, bandaje, ştergare — care au fost trimise Societăţii de Cruce Roşie de la Bucureşti.

Patriciu Barbu a fost fondatorul primului Institut de credit românesc din comitatul Mureș – Banca Mureșiana, în 1886. A susținut o activitate intensă în domeniul economic, care se reflectă și în Apelul către intelighenția și poporul român din ținutul Reghinului și părțile învecinate datat 24 iunie 1885 și semnat de Basiliu Rațiu, Ioan Șandor, Galaction Șagău, Absalon Todea, Iosif Fincu, Ioan Marinovici, Eugen Crișan ș. a. El îi convocase în 1885 pe intelectualii mureșeni pentru a le expune planul său de a fonda o instituție națională de credit, Banca Mureșiana, sub conducerea lui (1886-1901), sediul fiind un etaj din casa proprie pe care o deținea în piața orașului. Scopul Băncii era reorganizarea vieții economice românești: „O națiune care nu se interesează de bunăstarea sa materială și de economia sa națională nu poate niciodată progresa, ci rămâne sclava acelora cari îmbrățișează economia națională și toți ramii săi, între cari primul rang îl ocupă băncile sau casele de credit și economii, cari adună la sine capitalele disponibile și le plasează acolo unde lipsa e mai mare și prin aceasta înaintează și face posibil ajutorul bănesc în toate clasele societății noastre, dar mai cu seamă la poporul nostru, care se ocupă exclusiv cu agronomia și economia de vite, și care mai tare simte calamitatea lipsei capitalului”.

Patriciu Barbu s-a implicat în viața culturală, devenind membru al ASTREI în 1874, membru fondator în 1901 şi preşedinte al Despărţământului Reghin al ASTREI, între anii 1885-1896. În primul rând el a fost unul din notarii Adunării Generale de la Reghin din 29-30 august 1875, suplinind și funcția de casier al Despărțământului Reghin. Remarcându-se prin discursul eminent susținut în preziua Adunării ASTREI din august 1878, Comitetul Central al ASTREI, luând în calcul activitatea sa progresistă, îl  va coopta în vederea preparării în 1885  a Adunării Generale a ASTREI de la Reghin și încununată cu investirea sa ca președinte. Sumele de bani reprezentând cotizaţiile din perioada 1885-1886 se ridicau la 147 florini. Avându-l președinte pe Patriciu Barbu, Despărțământul Reghin cunoaște un reviriment, el conducând un comitet format din membri marcanţi ai vieţii sociale şi publice: preotul unit Vasile Raţiu, protopopul ortodox Galacteon Şagău, preotul Leon Lupu, notarul Iosif Fincu, Mihai Platon, Absolon Todea, medicul dr. Alexandru Ceuşianu, marele proprietar Ioan Șandor, preotul Elie Câmpeanu, George Maior şi Ion Urziceanu. Una dintre inițiative a fost preluarea bibliotecii lui Ioan P. Maior (defunctul președinte al despărțământului și nepot după soră a lui Petru Maior) de la Nicolae Petra din Gurghiu, iar la Adunarea Generală a Despărțământului din august 1887 s-a decis constituirea unui fond pentru premii care să fie acordate unde era imperios necesar. A fost de două ori reales președinte al despărțământului în 1888 și în 1891. În această calitate, vreme de două decenii, Patriciu Barbu a animat viața culturală din această zonă, ridicând-o la un nivel înalt, reușind să atragă numeroși iubitori ai culturii și limbii române. Prin cărțile ASTREI și contribuții personale, a susținut școlile românești și a acordat sprijinul său elevilor săraci, cu manuale, rechizite școlare, îmbrăcăminte și sume de bani pentru taxe școlare. De altfel, a oferit sume de bani mai multor instituții de învățământ românesc din Transilvania, mai întâi ocupându-se de școala primară românească din Reghin, care a fost reconstruită și lărgită cu sprijinul său pecuniar (1885). De asemenea, a susținut învățătorimea, acordând premii învățătorilor cu rezultate deosebite în actul didactic sau în cel gospodăresc – grădinăritul și altoirea pomilor, iar mai apoi a organizat coruri de adulți și școlari. Pentru „Casa Naţională” a românilor – Muzeul Asociațiunii, ce s-a inaugurat în august 1905 la Sibiu, avocatul Patriciu Barbu a donat în anul 1901 o cămaşă de zale descoperită în satul Cuieşd, județul Mureș, laolaltă cu impresionanta sumă de 2000 de coroane ca taxă de membru fondator, în memoria soţiei sale.

Patriciu Barbu a fost un apărător al autonomiei bisericilor românești. A contribuit la organizarea adunării populare de la Reghin din aprilie 1893 la care au paticipat peste 1000 de români, care au protestat împotriva proiectelor de lege ale guvernului, iar în 1897 a aderat la hotărârile conferinței convocate în scopul apărării Bisericii Române Unite.

A fost membru al Societăţii pentru Fondul de Teatru Român din Transilvania și ca atare, în 1888, a organizat în Reghin un teatru românesc de amatori cu spectacole în sala hotelului orășenesc, cu vodevilul Cârlanii de C. Negruzzi și comedia Drumul de fier al lui Vasile Alecsandri. Sub atenta lui conducere s-a întemeiat în 1899 Cercul Intelectualilor Români din Reghin şi împrejur, care a funcționat clandestin ani buni, deși statutele nu au fost aprobate de oficialități.

Un alt aspect al vieții avocatului Patriciu Barbu în care a fost o prezență activă l-a constituit viața politică. La chemarea lansată de Ilie Măcelariu, a participat la Conferința de la Miercurea Sibiului din februarie 1869 când s-a constituit Partidul Național din Transilvania, el fiind unul dintre fondatorii acestuia. Anticipativ, a făcut din cancelaria sa din Reghin locul de întrunire al Clubului alegătorilor români din cercurile electorale Reghin și Gornești. A luat parte la unele reuniuni ale partidului în Transilvania, iar în mai 1881 a asistat ca delegat la Conferința de fondare a Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria (Partidul Național al Românilor din Transilvania fuzionat cu Partidul Național al Românilor din Banat și Ungaria). A purtat corespondență cu reprezentanții mișcării cultural-politice românești din Transilvania. Lui Barițiu îi scrie în noiembrie 1881, rugându-l să îi trimită Memorialul conceput de el la Conferința generală a alegătorilor români din mai 1881, pentru a-l face cunoscut în Reghin. Așa după cum se știe, Memorialul compus de George Barițiu și aprobat de Comitetul Central electoral al PNR, expunea  drepturile constituționale și istorice ale românilor din Transilvania și justifica în fața opiniei publice din țară și străinătate, programul politic adoptat de conducătorii în anul 1881[2]. La Conferința Generală de la Sibiu din 27-28 octombrie 1890, Patriciu Barbu a fost ales în Comitetul Central al partidului. Apogeul activităţii politice a lui Patriciu Barbu îl reprezintă participarea la mişcarea memorandistă. Face parte din delegaţia de 300 de români transilvăneni, care în mai 1892 a înaintat împăratului la Viena Memorandul. Pentru participarea la acţiunea memorandistă, în urma procesului de la Cluj, din 7-25 mai 1894, Patriciu Barbu a fost condamnat la două luni de temniță de stat, pe care o ispăşeşte la Vaţ, „pentru delictul de agitaţie comis prin răspîndirea imprimatului numit „Memorandul”. Este apărat în proces de Dr. Emil Gavrilla, sârb. Între apărătorii “inculpaților” români transilvăneni, alături de dr. Emil Gavrilla erau și trei apărători slovaci, prezența lor la procesul de la Cluj fiind menită să sublinieze solidaritatea politică dintre naționalitățile împilate. De altfel, și avocatul român Ștefan Ciceo-Pop apărase un proces al ziarului slovac Zastava, perorând împotriva politicii de maghiarizare silnică.

S-a stins din viață la 5 iunie 1902 şi a fost înmormântat în cripta familiei sale din cimitirul Bisericii «Sfânta Treime» din Reghin. Patriciu Barbu a fost o figură proeminentă a istoriei ţinuturilor mureşene, care şi-a pus întreaga viaţă în slujba nobilelor idealuri de emancipare naţională a românilor transilvăneni.

 

Bibliografie

1. Ioan Georgescu, Ioan Raţiu (1828-1902): 50 de ani din luptele naţionale ale românilor ardeleni, Sibiu, s.n., 1928.
2. Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul: 1918-1928, Bucureşti, Cultura Naţională, 1929 Vol. 1-3.
3. Teodor Neş, Oameni din Bihor 1848-1918, Oradea, s.n., 1937.
4. Vasile Netea, Istoria memorandului românilor din Transilvania şi Banat, Bucureşti: Fundaţia Regele Mihai I, 1947. – 483 p.
5. Ioan Chiorean, Ladislau Kocziány, Valeriu Niţu, Grigore Ploeşteanu, Profiluri mureşene. Vol. 1, Târgu Mureș, s.n., 1971.
6. Grigore Ploeşteanu, Documente referitoare la viaţa şi activitatea memorandistului Patriciu Barbu. În: Studii şi materiale, Târgu Mureș, nr. 3-4, 1972, p. 339-348.
7. Grigore Ploeşteanu, Patriciu Barbu, în: Reghinul cultural: Studii şi articole, Vol. 2, Reghin, 1990, p. 112-116.
8. Grigore Ploeşteanu, Marin Şara (coord.), Reghinul cultural: studii şi articole. Vol. 3, Reghin, Biblioteca Municipală „Petru Maior”, 1994.
9. Liviu Boar, Memorialistul Patriciu Barbu în documentele vremii, În: Gazeta Reghinului, nr. 4, iun. 1992, p. 1-3.
10. Vasile Netea, Istoria memorandului românilor din Transilvania şi Banat, Bucureşti: Europa Nova, 1993.
11. Vasile Dobrescu, Sistemul de credit românesc din Transilvania, 1872-1918, Târgu Mureș, UPM, 1999.
12. Vasile Dobrescu, Aspecte ale activităţii băncii „Mureşana” din Reghin până la 1918, în Marisia, V, 1975, p. 251 – 260.
13. Banca Mureșiana Reghin – Aniversarea de 50 de ani de existență, în Revista Economică, Anul XXXVII, Nr. 44, Sibiiu, 2 Noemvrie 1935, p.1.
14. Publicare de concursu, în Gazeta Transilvaniei, 24 Sept. 1867, Anul XXX, Nr. 75, p. 300.
15. Denumiri la judecătorie, în Gazeta Transilvaniei, 18/30 Decembre 1871, Anul XXXIV, Nr. 98.
16. Șerban Polverejan, Nicolae Cordos, Mișcarea memorandistă în documente (1885-1897), Cluj, Dacia, 1973.
17. Nota de statistică, în anexa la Anuarul Liceului Sf. Vasile cel Mare, Blaj, 1921-1922.
18. Bujor Surdu, Conferința de constituire a Partidului Național Român din Ungaria (1881), în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, XI (1968), p. 324.

 

WEB Sursa foto: https://www.weil.ro/articole-colectie/institutul-de-credit-si-de-economii-muresiana-societate-anonima-in-reghin/

Sursa foto: https://cimitire.ro/cimitire/ms-261-114818-reghin-sfantatreime/patriciu-barbu-2/

 

[1] Statistica consemnează sumele până în 1899 în florini, apoi în coroane, raportul lor fiind 1 florin=2 coroane=1 leu.

[2] Bujor Surdu, Conferința de constituire a Partidului Național Român din Ungaria (1881), în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, XI (1968), p. 324.

 

 

Material realizat de Irina Racovițan