Sala Festivă a Bibliotecii Astra Sibiu a găzduit, în data de 9 mai 2025, o prezentare de carte, organizată în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu.
Evenimentul a adus împreună personalități marcante din mediul academic și cultural. Alături de dl. Dan Nanu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, s-a aflat dl. Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și director al Școlii Doctorale de Științe Politice.
Invitații speciali au fost conf. univ. dr. Silviu Nate și lect. univ. dr. Marius Șpechea de la Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul ULBS, care au contribuit cu perspective valoroase asupra lucrărilor prezentate.
Publicul a avut ocazia să descopere trei volume de referință semnate de istoricul și strategul militar Edward N. Luttwak:
-
„Marea strategie a Imperiului Roman din secolul I e.n. până în secolul III e.n.”
-
„Strategia: Logica războiului și a păcii”
-
„Arta inovării militare. Lecții ale forțelor de apărare israeliene”
Mulțumim tuturor celor prezenți pentru interes și participare!
capturi imagini: https://www.facebook.com/str.cetatii/videos/1217919379844685?locale=ro_RO