Sava Popovici Barcianu (n. 1814, Rășinari – d. 12/24 martie 1879, Rășinari, jud. Sibiu)
preot, distins teolog și pedagog, autor de manuale, vrednic slujitor al școlii românești și Bisericii strămoșești, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni
În 1796, în satul Răşinari – citadela ortodoxismului transilvan, se afla și casa bătrânului cărturar şi copist de cărţi româneşti, care a fost primul Sava Popovici Barcianu, cel care îşi adăuga la nume „ot Răşinari“. Al treilea din familia Barcianu cu numele de Sava s-a născut în anul 1814, în vatra Rășinariului, în această însemnată și veche familie de preoți.
A urmat școala românească din satul natal, apoi Gimnaziul din Sibiu (Gimnasium regium cibiniensis) (1828-1833), ֦clasele de filosofie” la Cluj (1833-1835), apoi Teologia la Sibiu (1835-1836). Astfel și-a însușit limbile latină, germană și maghiară, iar mai apoi franceza și italiana, pe cont propriu. De asemenea mai avea bune cunoștinte de greacă, sârbă, slavonă şi spaniolă. Pentru puțin timp, a meditat pe fiul unui conte maghiar la Baia Mare, de unde a trimis scrisori pline de duioșie tatălui său Daniil. Cu banii câștigați, a pornit spre Viena pentru a urma medicina, însă s-a reorientat la scurt timp înspre științele matematicești de la Institutul politehnic din Viena (1837-1838, dar pe care nu le-a finalizat din motive pecuniare).
A fost învățător și apoi director al Școlii poporale românești din Rășinari (1838-1847). Sub conducerea lui, şcoala și-a câștigat un bun renume, ajungând să fie comparată cu şcolile regeşti normale. Datorită dezvoltării, şcoala era frecventată şi de elevi din Sălişte, Galeş, Tilişca, Sibiel, Cacova, Gura Râului, Poplaca, Fofeldea şi chiar și alte comune mai îndepărtate. La 8 octombrie 1839, episcopul Moga l-a hirotonisit pe Sava Popovici Barcianu, care va păstori ca preot în Rășinariul natal timp de 40 de ani. Între 1854 și 1855 a fost profesor la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu, unde a predat Dogmatica și Pedagogia. A fost apoi preot duhovnic al armatei (martie-mai 1856) pentru soldații ortodocși ai armatei austriece care ocupase Țara Românească și Moldova în timpul războiului Crimeii. Cu scrisorile arhierești de recomandare ale episcopului Andrei Șaguna, preotul poliglot Sava Popovici Barcianu a trecut munții și a vizitat garnizoanele din Câmpina, Ploieşti, Bucureşti, Focşani, Bârlad, Brăila, Iași, Roman, Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi şi Botoşani, de unde a trimis scrisori familiei, cu descrieri despre cele văzute şi trăite. Spre exemplificare, numai la Câmpina și Ploiești el a spovedit în martie 1856 „înainte și după amiazi la vreo 200 de feciori de legea noastră, români, sârbi, poleci, care nu știau românește, mă înțelegeam cu ei ungurește și nemțește, cu alții iarăși prin tălmaci”. Întors acasă, în prezenţa consilierului dr. Pavel Vasici, a fost numit director al şcolii din Răşinari (în locul lui Ioan Brote care demisionase) pentru anii 1856-1859; în 1859 se cere înlăturarea sa, însă, odată promulgat Statutul Organic șagunian din 1868 prin care se stipula că fiece preot-paroh era și director al școlii primare confesionale, părintele Sava a reușit să-și continue misiunea până la sfârșitul vieții.
Sava Popovici Barcianu a participat la Revoluția Română de la 1848-1849 din Transilvania, fiind prezent la Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății din 3/15 mai din Blaj, ca membru în delegația condusă de Mitropolitul Andrei Șaguna, și care urma să prezinte împăratului la Viena doleanțele românilor. Sava Popovici a fost și membru în Comitetul Român Permanent (din 25 de membri) cu sediul la Sibiu. Astfel, într-o scrisoare, el îi informa pe rășinăreni despre demersurile lui Șaguna pe lângă oameni politici cu răspundere, adăugând și cuvinte de apreciere la adresa ierarhului său: „Națiunea politică se poate bucura dară, că are un povățuitoriu carele cu vaza și autoritatea sa poate face foarte mult pentru dânsa”.
Pentru întreaga sa activitate didactică a fost foarte apreciat, fiind ales membru în Comisia filologică de la Sibiu, constituită pentru fixarea unei ortogarfii românești unitare pentru întreaga Transilvanie. A fost ales membru în Comitetul Central al Asociațiunii pentru Literatura și Cultura Poporului Român din Transilvania (ASTRA) din 1862, participând cu toată dăruirea la toate manifestările Asociațiunii. De asemenea, a fost ales membru al Asociației pentru Știinţele Naturale din Sibiu. Câțiva ani mai târziu, mai exact în septembrie 1869, Societatea Academică Română l-a ales ca membru corespondent. În aceeași ședință au fost aleși primii membrii de onoare străini: cunoscutul istoric Edgar Quinet și Vegezzi Ruscalia, publicist italian, ambii filoromâni.
Ca membru al clerului a fost ani la rând asesor consistorial (consilier arhiepiscopesc) la Sibiu, iar din 1871 până la finele vieții membru în Consistoriul mitropolitan, precum și membru în comisia administrativă a Fundației Andrei Șaguna. Spre sfârșitul vieții, mitropolitul Miron Romanul l-a numit administrator protopopesc. Autoritățile de stat habsburgice l-au decorat cu Crucea de aur cu coroană.
Sava a fost căsătorit cu Stanca, fiica lui Coman Cioranu şi au avut patru copii: Ana, căsătorită Lebu; Constanţa; Daniil (1847-1903), profesor la „Seminarul Andreian”, memorandist, şi Sabin (1871-1894), specialist în ştiinţe agronomice. A murit la 12/ 24 martie 1879, fiind înmormântat în cimitirul bisericii mari din Rășinari, unde își dormea somnul de veci și marele său protector andrei Șaguna. La înmormântare a luat parte mitropolitul Miron Romanul, arhimandritul şi vicarul arhiepiscopesc Nicolae Popea şi toţi membrii senatului bisericesc şi ai consistoriului. În biserică a vorbit parohul Emilian Cioran şi la mormânt preotul Iosif Goga, tatăl poetului Octavian Goga. În „Telegraful Român (15 martie 1879) se nota: „Biserica a pierdut un fruntaş al ei, naţiunea un zelos luptător, literatura română un vrednic propagator, comuna pe cel mai distins membru, săracii pe un povăţuitor, familia pe un bun și iubitor părinte”, fiind adăugată constatarea: „s-a stins o lumină de pe cerul Ardealului”! Moștenirea lui s-a perpetuat prin viața și faptele fiului său, memorandistul Dr. Daniil Popovici Barcianu.
Lista cărților didactice originale, traduse sau prelucrate de Sava Popovici Barcianu:
Manuale practice
Epistolar sau carte de învățătură pentru deprinderea în corespondențe și scrisori, atât private cât și politice, Sibiu, 1847; Epistolaru…, 1863;
Curs de aritmetică pentru folosul și trebuința tinerimei române. O îndreptare teoretico-practică de a învăța aritmetica sau măestria socotirei după cel mai scurt metod și cât mai degrabă, Sibiu, Tip. Klosius, 1848;
Abețedar pentru folosul școalelor de legea Greco-răsăriteană, 1851 – abecedar reeditat în 1852 și 1854, ce a fost utilizat în toate școlile ortodoxe românești din Transilvania până la apariția abecedarului lui Zaharia Boiu în 1861.
Istoria biblicească cu întrebări și răspunsuri, Sibiu, Tip. Episcopească, 1851;
Abecedar nemțesc pentru școalele populare, 1856;
Culegeri de istorioare morale, 1876;
Manuale de conversație
Carte de conversațiune și vocabulariu german și român pre scurt lucrat pentru germani și români, Sibiu, Tip. Diecezană, 1852;
Gramatici
Gramatica română, curs pregătitor pentru școalele secundare preparandii și privați, Sibiu, Tip. Episcopească, 1852;
Gramatica românească pentru școale populare, 1852;
Gramatica germană teoretică-practică pentru uzul tinerimei române, 1854, 1864, 1873, 1896;
Gramatica româno-germană sau Îndreptare teoretică-pratică spre a învăța limba germană, 1855;
Theoretisch-praktische Grammatik der romänischen und deutschen Sprache, 1858;
Dicționare: Dicționar român-german și german-român. Wörterbuch der romänishen und deutschen Sprache, 2 vol., 1868, reeditat de fiul lui Daniel Popovici Barcianu în anul 1886.
Dicționar român-german și german-român. Wörterbuch der romänishen und deutschen Sprache, 1905.
Wörterbuch der deutschen und romänischen Sprache…, 2 vol. , 1888.
Traduceri:
Adunare de istorii morale alese, 2 vol., 1846, 1848.
Două lucrări deosebit de valoroase ale lui Sava Popovici Barcianu au rămas în manuscris: Scurtă istorie a Ardealului (1844) și Retorica bisericească (pentru studenții teologici și preoți) și, de asemenea, 44 de predici, tot în manuscris, rostite în biserica din Rășinari.
Bibliografie:
Protopop stavrofor Emilian Cioran, Șapte generații de preoți și protopopi-profesori din aceeași familie: BARCIANU. 1699-1903, Sibiu, 1955 (1991).
Preot prof. dr. acad. Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Sibiu, Editura Andreiană, 2015.
Mircea-Gheorghe Abrudan, Biserica și clerul militar din Monarhia habsburgică între Pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial (1699-1914), Presa Universitară Clujeană, 2022.
Material realizat de Irina Racovițan