Luni, 8 octombrie 2018, a avut loc evenimentul de deschidere a Stagiunii ICon Arts @ Biblioteca ASTRA, aflată la cea de-a doua ediție, prin concertul de excepție susținut de Sorin Zlat Quartet.
În Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, publicul a avut plăcuta ocazie de a audia luni seară acordurile ”Body & Soul” pe care Sorin Zlat Quartet le-a adus iubitorilor de jazz, dovedind încă o dată profesionalismul și virtuozitatea cu care abordează piese din repertoriul de jazz, dar și din muzica tradițională românească. Totodată, artiștii au prezentat în premieră publicului sibian lucări extrase de pe albumul ”Body & Soul” ce urmează a fi lansat în această toamnă.
Sorin Zlat Quartet împlinește anul acesta 10 ani de activitate, fiind condus de unul dintre cei mai titrați jazzmani ai scenei din România, cu o bogată activitate internațională. Printre numeroasele premii cu care a fost distins de-a lungul timpului, Sorin Zlat s-a remarcat fiind primul artist străin care reușește să cucerească râvnitul premiu „The Great American Jazz Piano Competition”, considerat cel mai prestigios concurs de pian solo din SUA cu o tradiție de peste 30 de ani, Sorin Zlat devenind astfel și primul român care primește un premiu de o asemenea anvergură.
Alături de Sorin Zlat, al cărui pian a condus remarcabil concertul, au fost Mihaela Alexa, o voce matură și bine conturată, pusă în evidență de sunetul inconfundabil al contrabasului lui Michael Acker. În egală măsură, tobele au reprezentat un element de senzație al concertului, toboșarul Iulian Nicolau remarcându-se încă o dată ca fiind un muzician înzestrat și pasionat de improvizație.
La încheierea concertului publicul a putut vizita cele două expoziții cuprinzând documente din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu care au pus în lumină evenimentele legate de Marea Unire din 1918 reflectate în presa vremii și o serie de discuri de vinil având ca temă jazzul. Seara s-a încheiat cu o degustare de vinuri oferite de Senator Wines.
Următorul eveniment va fi și de această dată de neratat de către iubitorii de muzică bună din Sibiu: Răzvan Suma și Adrian Mantu – doi violonceliști de vârf în plan european – vor concerta la Biblioteca ASTRA luni, 22 octombrie, de la ora 19:00, parte din turneul național „Vă plaCELLO?” Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin solicitarea invitației electronice la adresa bjastra2@gmail.com
Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Stagiunea parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR cu prilejul Centenarului, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, acțiune culturală co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Parteneri: programul „Oportunități la tine acasă” derulat de UCIMR, Exces Music, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, EnjoyTV România, Radio România Cultural, Tribuna, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Capital Cultural, Știri de Sibiu, Profil Cultural
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.