Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

📃 Expoziția ASTRA 160 inițiată și organizată de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și-a deschis porțile pentru public în cadrul Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea. Vernisajul expoziției a avut loc în sala rezervată organizării expozițiilor temporare, la  eveniment participând numeroși invitați: reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, reprezentanți ai autorităților publice locale, manageri ai instituțiilor de cultură, istorici, oameni de cultură, membri ai comunității, elevi, studenți și reprezentanți mass-media. La invitația domnului Claudiu Tulugea, manager al Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, au luat cuvântul: doamna Andra Bică, vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea, domnul Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, domnul Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și domnul Bogdan Andriescu, curatorul expoziției ASTRA 160 și cercetător în cadrul bibliotecii publice sibiene.

✅ Proiectul expozițional ASTRA 160 a fost inițiat și elaborat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt susținute financiar de Consiliul Județean Sibiu, cu prilejul împlinirii, în anul 2021, a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a Bibliotecii acesteia. Prin intermediul expunerii unor elemente originale de o valoare inestimabilă, sunt evocați în această expoziție iluștri membri ai Asociațiunii ASTRA și ai Academiei Române, care au militat pentru dezvoltarea culturală a spațiului transilvănean și emanciparea socială a românilor: George Barițiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Andrei Șaguna, Visarion Roman, Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu și mulți alții. Publicul vizitator are prilejul de a admira în cadrul expoziției documente legate de contextul istoric, manuscrise semnate de personalități importante ale culturii române, cărți sau alte obiecte care au aparținut acestora. Este prezentată, de asemenea, Enciclopedia Română, operă fundamentală a Asociațiunii, prima lucrare științifică de acest fel din sud-estul Europei, elaborată sub coordonarea lui Corneliu Diaconovici, în perioada 1898–1904.

📖 Cei interesați de istoricul ASTREI au ocazia de a observa pe parcursul expoziției o serie amplă de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri. Dintre acestea menționăm: Statutele Asociațiunii (1861) semnate de Andrei Șaguna, Albumul cu vederi din Expoziția etnografică organizată la inaugurarea Muzeului Asociațiunii (1905), un Calendar realizat la Sibiu în 1793, Decretul privind desființarea iobăgiei, tipărit la Viena în 1785, fișele Enciclopediei legate de Bibliotecă și Asociațiune sau lada de călătorie a lui George Barițiu.

„ASTRA a însemnat un așezământ de cultură esențial, a însemnat un model de cultură, a fost un liant socio-cultural foarte interesant. Atunci când reprezentanții elitei culturale și politice au înțeles că nu pot ridica gradul de culturalizare a românilor din Transilvania doar prin mijloacele unui partid politic, prin cele două biserici sau printr-o bancă, și-au dat seama că este nevoie de un alt organism care să facă ceea ce ei nu reușeau. Și, astfel, au pus bazele Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.
Expoziția ASTRA 160 pe care noi o prezentăm astăzi publicului larg reprezintă un mic semn de recunoștință față de acei mari români care au creat ASTRA și au așezat fundamentul României moderne. Apreciem colaborarea cu reprezentanții Muzeului de Istorie din Vâlcea cu sprijinul cărora am realizat acest proiect și sperăm că vom continua să organizăm astfel de manifestări care aduc la lumină aspecte importante din istoria și cultura noastră”, a spus domnul Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, cu prilejul vernisajului expoziției ASTRA 160.

„Am constituit această expoziție pe două componente, încercând să oferim un echilibru între informație și obiectul expus și să includem, în egală măsură, piese reprezentative pentru fiecare fond pe care îl gestionăm în cadrul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. În primul rând, am prezentat cronologic istoria Asociațiunii ASTRA și, implict, a Bibliotecii Centrale, de la crearea acestora din 1861, mergând până în zilele noastre, insistând pe contextul istoric al dezvoltării instituției (bibliotecari, constituirea fondurilor de documente, elaborarea unor proiecte de organizare a colecțiilor). În al doilea rând, ne-am propus să prezentăm publicului vizitator documente cu valoare de patrimoniu, corespunzătoare fiecărui fond documentar (carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, iconografie, cartografie)”, a explicat domnul Bogdan Andriescu, curatorul expoziției.

📌 Expoziția ASTRA 160 va rămâne deschisă pentru vizitare până la finalul lunii aprilie a.c., de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

***
Partener strategic: Gama
Partener: Ropardo
Partener media: Radio România Cultural

#BibliotecaAstra #AstraSibiu #AstraTransylvania #Sibiu #Hermannstadt #Romania #consiliuljudeteansibiu #astralibrary #library #reading #lectură #cultură #educatie #cercetare #istorie #memorielocala #istorie #istoriaRomaniei #arhive #patrimoniunational #ASTRA160 #EnciclopediaRomână