Sâmbătă, 14 mai 2022, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, se alătură instituțiilor muzeale, sărbătorind Ziua și Noaptea Muzeelor 2022, eveniment care susține și promovează patrimoniul local și național, cultura și educația. Cei care își vor îndrepta pașii spre biblioteca publică sibiană vor avea ocazia să viziteze spații ale bibliotecii și, în egală măsură, să ia parte la o serie de activități și evenimente culturale pregătite de echipa bibliotecarilor astriști.
Palatul ASTRA va fi deschis pentru vizitare în intervalul orar 10:00 – 22:00. Pasionații de istorie, patrimoniu și memorie locală vor beneficia de vizite ghidate care cuprind spațiile clădirii istorice a Asociațiunii ASTRA: Colecțiile Speciale, Muzeul Asociațiunii și cabinetele documentare, Fondul Academia Română și Sala Festivă. Tururile ghidate vor fi organizate la orele 11:00, 13:00, 15:00 și 17:00. Acestora li se adaugă povestea Parcului Astra și a străzilor din apropiere, relatată de dl. Răzvan C. Pop, istoric, în spațiul Terasei Bibliotecii situată în Corpul B. În egală măsură, cei interesați vor avea ocazia să viziteze în Foaierul Bibliotecii expoziția „175 de ani de la înființarea învățământului militar românesc”, organizată în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Pentru prima dată, evenimentul Ziua și Noaptea Muzeelor va fi marcat și în orașul Cisnădie, publicul având prilejul să viziteze, incinta Casei de Cultură, Expoziția de carte veche din Colecțiile Bibliotecii ASTRA Sibiu. Cisnădiorenii de toate vârstele vor putea descoperi volume de patrimoniu vechi de sute de ani.
Programul Cinematecii ASTRA va debuta cu proiecții de filme artistice clasice din colecțiile bibliotecii. Vor avea loc retrospectivele „Charlie Chaplin” (Sala Festivă, orele 18:00 și 20:00) și „Audrey Hepburn” (Filiala Valea Aurie , orele 17:00 și 20:00).
Un moment inedit în programul Ziua și Noaptea Muzeelor 2022 îl reprezintă atelierul „Povești în pijamale”, eveniment dedicat lecturii pentru cei mai mici dintre vizitatori. Sunt așteptați toți cei care îndrăgesc personajele de poveste, părinți și copii, deopotrivă. La această activitate, echipamentul adecvat al participanților este binevenit.
Sediile centrale și ale filialelor Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Bâlea, Valea Aurie, Vasile Aaron, Cisnădie) vor fi gazda numeroaselor activități dedicate iubitorilor de istorie, lectură, teatru și muzică. Programul include ateliere de lectură și joc de rol, ateliere creative, atelier de caligrafie, un spectacol de teatru și muzică, expoziții documentare, proiecții de filme. Atelierul de caligrafie se va desfășura cu sprijinul doamnei înv. Anca Maria Munteanu, iar atelierul de lectură și joc de rol, cu susținerea doamnei Raluca Răducă, actor-mânuitor păpuși. Participanții la Atelierele de dezvoltarea personală prin actorie, îndrumați de actorul Lucian Dragotă vor susține momentele de teatru, iar un grup de elevi de la Palatul Copiilor Sibiu, coordonat de Cătălina Minodora Dumitrean, va susține momentele muzicale.
Activitățile și evenimentele sunt organizate în parteneriat cu: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Teatrul Gong Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu și Centrul Cultural Cisnădie.
***
Informații referitoare la activitățile și colecțiile Bibliotecii ASTRA Sibiu se regăsesc accesând canalele de comunicare și promovare (website, facebook, instagram), Catalogul online, platforma de cărți electronice Cloud Library, Depozitul Digital, serviciul BiblioSuport.