Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

George Barițiu s-a născut în 12/24 mai 1812 în comuna Jucul de Jos din comitatul Clujului, în familia parohului greco-catolic Ioan Pop și a Aureliei Rafila. Numele de Barițiu (Baricz sau Bariț) i s-a atribuit de către profesorii clujeni, maghiarizarea numelor și prenumelor la români fiind o practică curentă în școlile ungurești din acea perioadă. De altfel, explicația numelui Barițiu alias Pop o dă el însuși în biografia trimisă lui Corneliu Diaconovici în 1885, această explicație fiind argumentată de un document publicat de istoricul Ioan Lupaș în 1921.

Barițiu își face studiile la Școala maghiară unitariană din localitatea Trascău, astăzi Remetea, apoi la Gimnaziul din Blaj și la Liceul Piariștilor din Cluj, unde a absolvit Umanioarele și Filosofia. Ca student, Barițiu a  fost totdeauna între cei dintâi. Și-a însușit cunoștințe temeinice de literatură clasică latină și citea cu ardoare din clasicii germani, englezi, italieni, mai ales pe Goethe, Schiller, Herder, Lessing, Alfieri, Dickens  și Shakespeare. Pe Rousseau îl adora.

Între anii 1831 și 1835, a urmat Teologia la Seminarul Blăjean. În anul școlar 1834-1835 îl găsim profesor de Fizică la Blaj, iar apoi profesor la școala românească înființată la Brașov (1836-1854). Aici Barițiu era bine-cunoscut. Încă din primăvara anului 1835 redactase un înflăcărat memoriu, intitulat ”Dizertație despre școli, pentru toți credincioșii de legea grecească din Brașov”. În introducerea dizertației, George Barițiu constata regresul românilor în toate domeniile și propunea ca unică soluție ”ridicarea prin cultură, prin lumina ce deschide sufletului căile adevărate ale vieții”.

George Barițiu s-a dedicat, în paralel, jurnalisticii, el fiind întemeietorul unora dintre cele mai vechi și mai valoroase publicații: Foaie pentru minte, inimă și literatură (împreună cu tipograful J. Gott) și Gazeta de Transilvania – 1838 -, iar în 1878 Observatorul. De altfel, Gazeta Transilvaniei a avut genuin un program reformist moderat, în spiritul concepției Luminilor. De aceea, când a fost detronat Alexandru Ghica, noul domn Gh. Bibescu, la cererea consulului rus, a oprit intrarea în Țară a Gazetei  și a Foii, care erau mult citite în România…

În 1841 s-a căsătorit cu Maria Belisar din Brașov, nași fiind Dr. Pavel Vasici și soția lui, Iuliana. Căsătoria a fost binecuvântată de Dumnezeu cu nouă copii, dintre care patru au murit de mici, iar cinci au rămas în viață: un fiu, Ieronim, și patru fiice: Victoria, Aurelia, Octavia și Maria. Absolvent de studii de Drept la Sibiu, Ieronim și-a desăvârșit studiile superioare la Viena, unde, împreună cu Mihai Eminescu ș. a., a luat parte la întemeierea Societății România Jună (1871), mai apoi fiind secretarul Comitetului de organizare a Serbărilor de la Putna. A lăsat scrieri literare, sociale și politice, publicate în volum de B. Țincu în 1892, sub titlul Sub zbuciumul veacului.

La sfârșitul anului 1846 George Barițiu bolnav fiind, se gândea să se lase de ziaristică. Însă Aron Florian l-a încurajat să cotinue, scriindu-i: „toți cei bine gânditori zic fără frică de a greși că fără Gazeta… Românii nici în 50 de ani n’ar fi ajuns, unde se află astăzi.”

A participat la Marea Adunare de la Blaj din 3/5 mai 1848 ca vicepreședinte al Adunării, membru fondator al Partidului Național Român, deputat în Dieta de la Sibiu (1863-1864) și în Senatul Imperial de la Viena și președinte al Partidului Național Român între anii 1884-1889. Urmărit de autorități, revoluționarul George Barițiu a pribegit în Muntenia și în Moldova fraților Hurmuzachi, revenind la Brașov la încheierea Revoluției.

În 1860 Barițiu participa la demersurile pentru întemeierea Asociațiunii ASTRA. El a fost unul din aceia care, la cererea lui Șaguna, au elaborat un proiect de statut, din care acesta și-a întocmit apoi un exemplar pe care l-a prezentat apoi Guvernatorului. După efortul susținut al elitei ardelene și în contextul liberalismului favorabil s-a aprobat înființarea Asociațiunii, despre care, cu drept cuvînt, Barițiu afirma: …” de n’ar fi făcut decât numai acest lucru, și încă ar merita generația sa toată recunoștința noastră”. La 23 Octombrie 1861 s-a ținut la sediul (decis prin statut) din Sibiu, ședința inaugurală, în care Șaguna a fost ales președinte, Timotei Cipariu vicepreședinte, iar Bariț prim-secretar, — aceștia din urmă cu unanimitatea voturilor.

Vreme de două decenii, între 1868-1889, a condus și redactat revista Transilvania – organul de presă al ASTREI. Înființată după instalarea celui de-al doilea președinte, Ladislau Pop, revista nu a avut susținere din cauza parti-pris-urilor, dar în ciuda tuturor dificultăților, Barițiu a reușit să ducă revista mai departe.

Barițiu s-a stabilit în 1878, la Sibiu, unde a tipărit Observatorul, diariu politicu, național-econnomicu și literariu, ziar pe care îl va redacta și edita până în 15 iunie 1885 în tipografia lui Wilhelm Krafft. Pentru Barițiu era vitală nevoia ca Românii să aibă presă. Numai cu două ziare politice ei nu se puteau menține la înălțimea împrejurărilor, ”în timpul acesta fatal”. Sfera de activitate a presei românești este ”atît de vast, încît tot ce s-a făcut pănă acum, de 40 de ani încoace, nu se poate socoti, după părerea lui Bariț, decît ca un început”. În anunțul de prenumerație la ziarul său, Barițiu anunța programul acestui ziar, ce se va ocupa de chestiuni politice, național-economice și literare. Va insista pentru ”egalitatea de drepturi și egala îndreptățire între toate împrejurările, fără distincțiune de clase sociale, de naționalități, confesiuni și provincii”. Șapte ani la rând a redactat George Barițiu această foaie politică, plină de articole informativ-educative. Cu încetarea Observatoriului se va încheia activitatea ziaristică a lui Barițiu. De atunci începând , și-a consacrat întregul sprijin și timp Asociațiunii ASTRA.

Fondator, alături de mitropolitul Andrei Șaguna, Avram Iancu, Ioan Cavaler de Pușcariu, Timotei Cipariu și alții, al Asociațiunii pentru Literatura Română și Cutura Poporului Român (ASTRA), George Barițiu, secretar-prim, a elaborat, la cererea primului președinte al ASTREI – Andrei Șaguna, proiectele Statutului-regulament al Asociațiunii. Până la alegerea sa ca președinte (al cincilea, la Abrud în 1888), a funcționat ca președinte al Secțiunii istorice – constituită la Adunarea generală din iulie 1862 din Brașov. În această calitate, George Barițiu afirma: ”Studiul istoriei patriei și națiunii este acel mijloc minunat prin care se manifestă viața sa națională, (…) una din condițiile esențiale de viață a națiunii române (…) este acel mijloc minunat prin care se manifestă viaţa sa naţională (…); românii sunt datori să probeze acele fapte ca istoria lor, bune sau rele, mari sau mici, înţelepte sau eronate, să nu fie scufundate în mormântul uitării, precum din nefericire s-au scufundat” (în ASTRA: 125 de ani de la înființare, p. 119).

Academia Română l-a primit între membrii săi, încă de la fondare (22 aprilie 1866), și-a încununat evoluția pe scena vieții cultural-științifice românești cu înaltul titlu de președinte al Academiei Române în 24 martie 1893. Opera sa istorică de căpătâi o constituie cele trei tomuri ale lucrării „Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani den’ urmă”, în care, pe lângă relatările memorialistice, este oglindită și Revoluția de la 1848, la care a participat activ ca membru al Comitetului de pacificațiune, inițiat de Nicolae Bălcescu, respectiv al Comitetului pentru apărarea țerii – Sibiu, 1849. Din opera sa literară mai fac parte nuvele și povestiri originale, versurele, precum și studii și articole.

A inițiat cele dintâi spectacole de teatru în limba română în Ardeal, a organizat expoziții de industrie casnică și meșteșuguri la Sibiu și Brașov. A activat în varii domenii, afirmându-se ca jurist, economist, istoric, scriitor și istoric literar, folclorist, bibliograf și biograf, filosof. Întreaga sa activitate, cu un puternic caracter didactic, în spiritul luminismului clasicizant, a stat sub semnul ideilor filosofice raționaliste. S-a numărat printre colaboratori Dicționarului Academiei Române; a alcătuit un dicționar maghiar-român, și, împreună cu Gavril Munteanu, un Dicționar german-român, având și preocupări de culegere a creației populare.

A murit la Sibiu, la 2 mai 1893, fiind îngropat în cimitirul Bisericii dintre Brazi.

Material elaborat de Irina Racovițan,
Compartiment Informare și Documentare Bibliografică