Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Tezaurul efemeridelor

Compartimentul Periodice – Prezentare generală

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu adăposteşte un fond bogat de publicaţii periodice, constituit din primii ani de la înfiinţarea acesteia.

Importanţa colecţiilor de ziare şi reviste ca surse primare de informaţie şi mijloace de valorificare a cercetărilor în domeniul istoriei culturale românești, s-a concretizat în acţiunile întreprinse de Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român pentru colecţionarea şi constituirea unui fond de publicaţii periodice româneşti.

Primele colecţii încep să apară după anul 1868, ca urmare a schimbului de publicaţii între Asociaţiune şi diferite instituţii din Vechiul Regat (Academia Română, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Iaşi) dar şi prin achiziţionarea de publicaţii apărute în Transilvania şi Ungaria. În anul 1897 revista Transilvania publică apelul bibliotecarului Nicolae Togan către publicul doritor sa trimită ”…gratuit ori în preţi de bani din ceea ce eventual dispun”.

Donaţiile şi schimbul de publicaţii au constituit mult timp principala sursă de îmbogăţire a colecţiilor. Bogdan Petriceicu Haşdeu, Andrei Bârseanu, Simion Mangiuca, Horia Petra-Petrescu, Andrei Oţetea, Victor Lazăr, dr. Athanasie Marienescu, Academia de Ştiinţe din Viena, Academia din Budapesta, Academia Română, sunt doar o parte din cei care au răspuns acestor apeluri.

Sibiul a avut începând din sec. al XVIII-lea o presă activă şi diversificată, atât în limba germană cât şi în limba română şi maghiară. Presa în limba română a deţinut primatul până la 1918.

Între 1897 şi 1899 Asociaţiunea a ajuns la o înţelegere cu tipografiile şi librăriile româneşti din Transilvania pentru trimiterea de către acestea în mod gratuit, a unui exemplar din tipăriturile lor bibliotecii. Aceste demersuri au continuat de-a lungul timpului iar după 1918 s-au creat condiţii noi pentru dezvoltarea presei, în special în Transilvania. Legea Depozitului Legal cu caracter naţional, care a funcţionat în perioada 1923-1949, a avut ca urmare creşterea considerabilă a fondului de publicaţii periodice din Biblioteca ASTRA.

Prima secţie de publicaţii periodice s-a creat în urma reorganizării Bibliotecii din 1910-1911. În anul 1918 fondul de publicaţii periodice număra 700 de titluri în peste 2000 de volume.

Legea Depozitului Legal din 1923 a dus la lărgirea considerabilă a caracterului naţional al fondului de publicaţii, ajungând în 1944 la peste 4000 de titluri. Fondul de publicaţii periodice româneşti transilvănene este unul din cele mai bogate din ţară. Dintre acestea amintim Foaia Duminecii – Braşov 1837, Gazeta de Transilvania – Braşov 1838, cu suplimentul ei Foae Literară devenită Foae pentru minte, inimă şi literatură, Familia – Oradea 1865, Albina – Viena, Pesta 1866, Luceafărul – Budapesta, Sibiu 1902, Libertatea – Orăştie 1907, Drapelul – Lugoj 1901.

Dintre publicaţiile provenite de peste Carpaţi, amintim Albina Românească – Iaşi 1829, Curierul Românesc – Bucureşti 1829, Dacia Literară – Iaşi 1840, Magazinu Istoricu pentru Dachia 1845, Convorbiri Literare – Iaşi 1867, România Literară – Bucureşti 1855, Albina – Bucureşti 1891.

Din fondul de publicaţii periodice sibiene amintim ziarul Telegraful Român, organ de presă al Bisericii Ortodoxe Române, apărut în 1853, singura publicaţie cu apariţie neîntreruptă din sud-estul Europei, revista Transilvania – foaia Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român, apărută în 1868, Tribuna, fondată de Ion Slavici în 1884, Foaia Poporului, organ al „Astrei”, apărită în 1892, Luceafărul, înfiinţat în 1902 la iniţiativa unor tineri români printre care Octavian Goga.

Publicaţiile periodice germane şi maghiare ale timpului, alcătuiesc un fond considerabil, de mare valoare şi cu caracter divers, ştiut fiind faptul că tipografiile şi publicaţiile germane le-au precedat pe cele româneşti în Transilvania, dintre acestea amintim Siebenbürgische Quartalschrift 1797, Siebenbürgisches Intelligentzblatt 1797, Der Siebenbürger Bote 1840, Orszagos Törveny es Kormanilap 1850.

Semnalăm prezenţa în cadrul fondului istoric de publicaţii şi a almanahurilor, calendarelor, analelor şi anuarelor, atât în limba română cât şi în germană şi maghiară, care împreună cu presa centrală şi locală, cu publicaţiile diferitelor partide istorice, sau cu cele conduse de ziarişti renumiţi în epocă, sunt utilizate ca surse de informare ştiinţifică de către studenţi şi cercetători interesaţi de activitatea de cercetare şi documentare.

Alături de fondul tradiţional de publicaţii periodice (constituit de la înfiinţarea bibliotecii până în anul 1948), biblioteca deţine şi o colecţie de publicaţii din domenii variate acumulată fie prin achiziţii / abonamente fie prin donaţii : ziare centrale sau locale, săptămânale literare, social-politice şi de specialitate, publicaţii ale Academiei Române, anuare ale universităţilor şi ale institutelor de cercetări, ajungându-se astfel la un total de peste 84.000 de u.b. în momentul de faţă.

În prezent, Compartimentul Periodice se află la etajul I al sediului istoric al bibliotecii, Corp A (Palatul ASTRA), unde este situată Sala de lectură formată dintr-o încăpere cu 18 locuri şi cu un fond permanent de referinţă format din diverse dicţionare, enciclopedii, bibliografii precum şi publicaţii de legislaţie. Pentru o informare rapidă, secţia pune la dispoziţie următoarele mijloace de informare : catalogul abonamentelor curente care este postat şi pe site-ul bibliotecii; catalogul tradiţional pentru publicaţiile din fondul istoric; indici de reviste; catalogul aniversărilor culturale; Bibliografia României (cu articole din publicaţii seriale); cataloage ale publicaţiilor locale; două calculatoare cu baza progresivă de date. Pentru cererile din domeniul legislaţiei se asigură accesul şi prin programul Lex Expert. Publicaţiile periodice se consultă numai la Sala de lectură în baza unui permis de intrare (card) eliberat într-una din secţiile bibliotecii. La cerere se oferă servicii de copii xerox, scanare, fotografiere şi salvare pe diferite suporturi a informaţiei din bazele de date ale bibliotecii.

Lista publicaţiilor achiziţionate prin abonament 2016:

Cotidiene: Adevărul, Evenimentul Zilei, Gazeta Sporturilor, Gândul, Jurnalul Naţional, Libertatea, România Liberă, Tribuna, Ziarul Financiar.

Bisăptămânale: De Toate pentru Toţi.

Săptămânale: Academia Caţavencu, Capital, Dilema Veche, Expres Sibian, Formula As, Hermannstadter Zeitung, Monitorul Oficial al României. Partea I. Legi, Decrete, Hotărâri şi Alte Acte;

Monitorul Oficial al României. Partea a III-a. Publicaţii şi Anunţuri, Observator Cultural, Revista 22, România Literară, România Mare, Sibiu 100%, Tribuna Economică, Tribuna Învăţământului, Viaţa Medicală.

Lunare: Avantaje, Biblioteca, Casa Lux, Convorbiri Literare, Dreptul, Familia – Oradea, Feed-Back – Iași, Historia, Hotărâri ale Guvernului României şi Alte Acte Normative, Ioana, Lumea, Lumea Misterelor, Magazin Istoric, National Geographic România, Scena.ro, Știință și Tehnică, Teatrul Azi, Tribuna – Cluj, Vatra – Tg. Mureș

Trimestriale: Dacia Literară, Historia Special, Legislaţia României, Lettre Internationale

Semestriale: Revista Bibliotecii Naţionale a României, Secolul 21.

Anuale: Dosar de Restaurare. Revista Română de Conservare şi Restaurare a Cărţii, Informare şi Documentare. Lucrări ale Sesiunilor Profesionale, Revista Română de Istorie a Cărţii.

La acestea se adaugă, începând cu anul 2014 și publicații străine: Capital (Fr) , Harvard Business Review, Management (Fr), Magazine Litteraire (Fr), Scientific American